De ce sunt bune anvelopele de vară?

Dacă ai fost șofer preventiv la începutul iernii și ți-ai încălțat mașina cu anvelope de iarnă, nu înseamnă că a rezolvat problema până la următoarea pană. E 31 martie, soarele sus pe cer și 15 grade afară în timpul zilei: e timpul să treci din nou la cauciucuri de vară.

Există un motiv pentru care anvelope se clasifică în de vară și de iarnă (și all season, dar alea nu intră în discuție când ești șofer serios). Iar raționamentul din spate nu sună deloc ceva de genul: avem un tip de anvelope mai basic și mai ieftin și pentru cei care-și permit avem și unele care se descurcă bine și pe zăpadă și noroi.

Cu alte cuvinte, anvelopele de iarnă nu sunt versiunea de top a celor de vară, ci sunt concepute pentru a fi folosite doar iarna.

Conform aceluiași raționament, anvelopele de vară se împrietenesc mai ușor cu asfaltul la temperaturi înalte. În primul rând, aderența la sol e mai bună. Dacă ai fost vreodată în situația de a pune o frână bruscă pe asfalt, la temperaturi cât de cât mari și cu anvelope de iarnă, ai observat probabil că acestea se comportă ca o gumă de mestecat: nu se “lipesc” cum trebuie de asfalt și în final e ca și cum n-ai avea frâne.

Anvelopele de vară au striații mai puține și mai subțiri și trebuie să fie confecționate dintr-un cauciuc dur. Motivul e simplu: trebuie să reziste la temperaturi foarte mari fără să se înmoaie.

Vei oserva că distanța de frânare scade, și odată cu ea crește siguranța în trafic. De asemenea, pe termen lung, uzura e mai mică: anvelopele de iarnă se vor înmuia la contactul cu asfaltul încins și se vor uza rapid în timpul verii.

Dacă iarna se recomandă anvelope cu lățimea cât mai mică, pentru a “tăia” zăpada, vara e valabil opusul: cu cât mai late anvelopele, cu atât mai bine. Sigur că o schimbare de genul ăsta implică și jante noi pentru fiecare sezon, ceea ce duce la creșterea considerabilă a bugetului.

Am trecut azi la anvelopele de vară. E cald de vreo 2-3 săptămâni dar n-am avut încredere că nu mai vine vreun îngheț. În plus, conform proiectului de lege intens discutat la începutul iernii, trebuie să avem cauciucri de iarnă montate de la 1 noiembrie până la 31 martie. 120 de lei toată șmecheria, cu anvelopele de anul trecut, bineînțeles.

Cucerește intersecția 4: Corneliu Coposu cu Sfânta Vineri

Click pentru celelalte articole din seria Cucerește intersecția

De data asta vorbim despre o intersecție pe care atât de mulți șoferi o abordează greșit, încât a devenit normal.

Ce ar trebui să se întâmple conform marcajelor?

Vii de la Unirea în direcția Calea Călărașilor și la prima intersecție cu semafor ai trei benzi. Prima e pentru dreapta pe Sfânta Vineri. A doua pentru mers înainte. A treia e pentru înainte și stânga. În afară de asta, imediat după intersecție e o bordură în mijlocul drumului care separă linia de tramvai de benzile pentru mașini. Practic cele două benzi care merg înainte ar trebui să se deplaseze puțin înspre dreapta.

Ce se întâmplă de fapt?

Primele două benzi merg drept înainte, iar de pe a treia se face doar la stânga. Dacă ai fost neinspirat și te-ai gândit că lucrurile o să funcționeze cum scrie la carte (de fapt, cum e marcat pe asfalt) ai încurcat-o. De pe banda a treia n-ai nicio șansă să mergi înainte. Vei rămâne blocat în fața bordurii de care vorbeam, cu un sincer Fuck între dinți, între timp ce băieții de pe banda 2 zboară liniștiți înainte pe banda ta.

Chestia e că nici sistemul ăsta împământenit nu e rău. Adică se poate și așa. Problema e că de-aia există marcaje, ca să respectăm toți aceleași reguli. Sau nu?

Jurnal de șantier. Pasajul Mihai Bravu. Nesimțiții

Lucrările la Pasajul Mihai Bravu merg înainte — nu de alta, dar n-au cum să meargă înapoi pentru că nu e nimic de dărâmat.

Între timp ne-am obișnuit cu traficul sugrumat, poliția își face treaba în intersecții la ore de vârf și cei mai plictisiți dintre noi am învățat să ocolim zona cu totul.

Au apărut însă nesimțiții. Sunt câteva puncte unde s-a blocat virajul la stânga și cel puțin unul unde a fost interzis întotdeauna. Totul e semnalizat cu o droaie de “obligatoriu înainte” și e destul de clar că dacă vrei neapărat la stânga blochezi și intersecția și pe ăia din față și pe ăia din spate și tot. Doar acum sunt două benzi, nu patru.

Rezultatul e că una din două benzi e blocată la fiecare semafor verde, deci sunt de două ori mai puține mașini care trec de intersecție.

Pentru șoferii bucureșteni nu prea pare să conteze, însă. O fi de la ideea de șantier care le dă impresia că orice e pemis. O fi de la restricție în sine, deși e vorba de un ocol de 100 de metri. Sau e pur și simplu nesimțire.

Încă o dată — cele mai multe probleme în traficul de București pornesc de la mine și de la tine, nu de la Oprescu și nici de la poliție.

Românisme

Să încercăm o interpretare. Omu’ și-a luat număr la rând, că doar nu e ieșit din comun să primești numere în combinații tâmpite — eu era să mă trezesc cu un WCx acu’ câțiva ani. Apoi au făcut mișto băeții de el și s-a gândit că e mai șmecher dacă nu lasă loc de interpretări. Păi nu?

Parcare la Universitate?

Nu vorbim despre parcare subterană cu 400 de locuri care se tot construiește, chipurile, de astă vară. Știți povestea: au început lucrările, au descoperit niște morminte, parcarea e în limbo și o să rămână așa multă vreme.

Vorbim despre unde parcăm acum în zona Universității — fie că lucrăm sau învățăm în zonă, fie că ne place să ne plimbăm prin oraș, pentru că undeva trebuie să-ți lași mașina când vrei să ajungi la cafenelele din centrul vechi și pentru că dacă avem un buric al târgului, acolo e.

1. La Fântănă, Universitate și Arhitectură. E parcare cu plată pe Edgar Quinet, Academiei și Biserica Enei — 1,5 lei / oră de la 8 la 17, apoi plin de parcagii. Pe vremuri se găseau locuri și în timpul zilei, de când nu mai există parcarea de la BCR e mai greu. Seara și în weekend e ok.

2. La BCR. Păi la BCR nu mai e parcare că se construiește ce ziceam mai sus. Mai sunt străduțele din spate, raiul parcagiilor. Se parchează pe câte două rânduri, în mijlocul străzii, se lasă mașina pe contrasens. Nu se respectă semnele de oprire interzisă (alea de pe strada Doamnei, de exemplu). Nu de alta, dar o mașină de la ridicări n-ar avea fizic loc printre celelalte. De evitat.

3. La Colțea. Sinceră să fiu nu m-am aventurat niciodată să găsesc locuri de parcare prin spatele spitalului. Teoretic îți poți încerca norocul, practic pare complicat. De investigat.

4. La TNB și Batiște. Și aici e de obicei omor. Parcarea din curtea teatrului nu se știe în ce bază funcționează. Pe vremuri era o parcare normală cu plată, azi e un afiș mare care spune ceva despre cumpărătorii de bilete la spectacole. Ultimele vreo două dăți când am încercat să intru nu m-au lăsat la poartă. Există strada Tudor Arghezi în spate, cu locuri de parcare gratis, dar tot timpul ocupate.

5. Parcarea subterană de la Intercontinental. Opțiunea cea mai sigură, dacă e grabă mare. Costă de vreo 3-4 ori mai mult decât în restul Bucureștiului, dar își face treaba. Sunt două intrări: una pe Bălcescu colț cu Ion Câmpineanu, cealaltă pe Tudor Arghezi colț cu Batiște.

Ce fac eu? Evit zona pe cât posibil în timpul zilei. Dau o tură pe Edgar Quinet în speranța că tocmai pleacă cineva, apoi mă enervez și las mașina tocmai prin Piața Revoluției sau undeva în zona Pitar Moș – Dionisie Lupu – Icoanei. Easy like a Sunday morning.

Iar mersul pe jos n-a făcut niciodată rău nimănui.

Și voi?

Așa nu!

Duminică seara. Acasă, în sfârșit. Foame. Bineînțeles, lipsă de carbohidrați în cămară. Adică n-aveam pâine și mie mi-e greu fără.

M-am reîmbrăcat tacticos, am ieșit din bloc și… m-am urcat în mașină pentru un drum de 500 de metri până la chioșc. 500 m cu câini și noapte, granted, dar totuși 500 de metri pentru care a durat mai mult să parchez mașina (și eu n-am probleme cu asta).

Să nu vă faceți o impresie greșită, nu obișnuiesc să mă urc în mașină ca să merg până la colț, de obicei îmi găsesc drumuri mai complexe de făcut, ca să am un pretext. 😛

Ce vreau să spun e că am greșit.

De fapt, că suntem mult prea mulți care greșim.

E adevărat că acum stau relativ departe de mijloacele de transport în comun și că nu-mi mai permit aventuri ca altă dată. Pe vremuri foloseam mașina numai dacă urma să ajung târziu acasă, în weekend și când trebuia să ajung în partea cealaltă a orașului. Altfel, mers pe jos și metrou scria pe mine, chiar și când aveam de cărat câte ceva. Fără regrete.

E adevărat că am loc de parcare acasă și în fața chioșcului și nu mă gândesc la timpul pierdut învârtindu-mă aiurea. Nici nu mi-aș fi pus problema să mai scot mașina dacă era așa.

Dar cu toate astea, e greșit.

E greșit să stai lângă metrou și să insiști să mergi cu mașina.

E greșit să te învârți în timpul zilei între Universitate și Romană, când în 10 minute maxim mergi pe jos oriunde în zonă.

Nu e ok să te revolți că nu găsești loc de parcare în centru și la oră de vârf, dar să nu-ți treacă prin cap să parchezi mai departe și să faci o plimbare.

Nu e ok în contextul București, dar nici în context general.

Și dacă n-ar fi așa mulți oameni care fac din astea, poate ar fi mai simplu pentru toți.

Cucerește intersecția 3: Bulevardul Elisabeta cu Strada Academiei

Click pe link pentru a citi celelalte articole din seria Cucerește intersecția.

Dacă săptămâna trecută aveam o problemă cu intersecția de la Universitate, de data asta avem o problemă cu… “următoarea”.

Aici însă lucurile sunt mai simple (și totuși atât de complicate pentru unii).

La stop sunt trei benzi, din care una pentru dreapta pe Academiei. Așa e marcajul, așa e logic. Celelalte două merg înainte. Nu de alta, dar strada Academiei e cu sens unic. Nu râde, am surprins o tanti într-o dimineață încercând să facă STÂNGA acolo.

Ce se întâmplă în realitate? Păi în primul rând sunt o groază de autobuze și troleibuze care se chinuie să intre de pe banda 1 pe a doua. Și tre să le lași, ce-o să faci? Și apoi sunt o groază de nesimțiți care se bagă pe banda 1 în fața autobuzelor oprite în stație și apoi nu pricep de ce n-au prioritate la înainte.

Ca și la Universitate, e enervant și situația corupe fluiditatea traficului. Cască deci ochii la marcaje. 😛

Cu cât stau să mă gândesc mai mult, cu atât îmi dau seama că sunt schimbări mici în comportamentul șoferilor care ar face un pustiu de bine în trafic.

Hate, hate, hate

Dimineață la 8 aveam o mașină perfect curată.

Dimineață la 8:05 aveam o mașină curată, cu luneta plină de spumă și urme de jeg curgând încet pe toată partea din spate. Puradelul a avut tupeu să-mi ceară și bani după afacerea asta.

Jur că nu m-am enervat atât de tare nici când am găsit-o julită în parcare de vreo imbecilă care nu știe să facă parcări laterale.

Spălători de parbrize la orice colț? E ok.

Spălători de parbrize care se apucă să frece fără să te întrebe dacă vrei? M-am obișnuit.

Spălători de parbrize care nu pleacă nici după ce muți mașina și claxonezi spumegând? E o realitate zilnică.

Dar spălătorii de parbrize care au tupeu să se atingă de ea când e lună, să o lase jegoasă, să ceară bani și să-ți mai și trântească ștergătorul plus un șut în cauciucuri e ceva ce mă depășește. I want ’em dead. 🙁