All posts by pif

Necategorizat

Duel pe locul de parcare

Leave a comment

Dimineață am plecat mai târziu spre serviciu și evident că a fost ceva mai aglomerat, evident că era să nu găsesc loc de parcare, evident că toată ziua a fost o nebunie. În afară de asta, m-am întâlnit în trafic cu inamicul. O mașină foarte foarte verde, foarte Renault, acceptabil de veche și coupe. Inamicul parchează în fiecare zi acolo unde parchez și eu, tot dimineața la ore imposibile pentru corporatistul obișnuit. Știu asta pentru că e evident, e verde și un model greu de zărit pe străzile noastre.

Ei bine, de dimineață m-am întâlnit cu inamicul la vreo două intersecții înainte de destinație. Ooooh, ăsta o să-mi ia ultimul loc de parcare dacă nu fac ceva repede. Așa că l-am depășit pe prima linie dreaptă, tacticos, imediat de zona unde se îngustează drumul. I-am simțit apoi respirația în ceafă pe străduțele alea unde trebuie să mergi ca melcul ca să eviți gropi. Și îl vedeam țâșnind pe neașteptate pe ultima linie dreaptă. Simțeam că vrea, simțeam că știe că o să trebuiască să mai dea ture nenumărate până va găsi un alt loc. Dar nu m-am lăsat până n-am ajuns în parcare.

În timp ce închideam victorioasă portiera, iar el trecea învins pe lângă mine, i-am prins pentru o secundă privirea. Răzbunare. Traffic is a jungle, baby. 😛

Email, RSS Follow
Necategorizat

Țipla pentru talon

Leave a comment

Dacă nu le-ați văzut niciodată, aflați că taloanele format nou au dimensiuni diferite față de cele vechi. Sunt mai înalte și deci nu încap într-o bucată de plastic din aia veche. Poate exagerez eu, dar mie mi se pare normal să ai certificatul de înmatriculare asupra ta, nu în mașină, eventual lângă buletin și cât mai bine protejat de lichide și alte pericole. Așa că mi-am căutat țiplă, evident fără succes, cel puțin într-o fază inițială. Pentru că acum vreo două săptămâni mi s-a înfățișat omul cu cartonul, undeva într-o intersecție de prin Rahova. Cine-i omul cu cartonul? Un nene care stă cu un carton desupra capului, carton pe care scrie că vinde din astea de îmi trebuie mie. Din păcate atenția mea pentru vânzătorii de la stop tinde spre 0, așa că l-am ratat și mi-am continuat căutarea prin mijloace clasice. Ehe, până azi! Omul cu cartonul era în interscția de la Unirii (mă rog, una din ele, aia cu stația de 32), l-am reperat în două secunde, i-am strecurat cei 3 lei și el mie o țiplă. Talonul meu se simte fericit. 😀

Email, RSS Follow
Necategorizat

Secția de înmatriculări din Pipera

4 Comments

Sau noul Udriște. Cred că băieții s-au mutat acolo de mai bine de un an și jumătate, dar în continuare nimeni nu știe cum se ajunge la ei și ce se întâmplă acolo. Pe scurt e de bine, pe lung sunt multe de spus.

În primul rând adresa este Șoseaua Pipera, nr. 49, e o clădire mare și nouă, pe care scrie mare ce e. Adică Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

Partea frumoasă e că sunt cât de cât bine organizați. Au o parcare mare (gratis), multe ghișee cu număr de ordine și xeroxiștii și dactilografii vizavi. Și mai bine ar fi fost să ofere ei servicii de genul ăsta, dar deocamdată e bine și așa.

Ce se întâmplă acolo? Se dau examene pentru permis, se eliberează permise, se schimbă permise atunci când expiră. În mod normal, cine nu are permis și vine să-l ridice, vine pe jos, așa că e important de știut că la DRPCIV Pipera se poate ajunge cu autobuzul 135 sau cu metroul până la stația Aurel Vlaicu. Practic din Barbu Văcărescu, mergând spre Băneasa, se face dreapta la intersecția cu șoseaua Pipera, iar clădirea e imediat pe stânga.

Tot acolo însă se înmatriculează și mașinile. Numere noi, numere provizorii, numere pentru mașinile care ies din leasing (dacă nu au deja numere permanente, pentru că de când am intrat în UE, mașinile produse în comunitate primesc direct din astea). Iar vestea și mai bună e că nu durează deloc mult: după depunerea actelor un număr (chiar și preferențial) sau un permis nou e gata în vreo 2 ore. S-a terminat cu plecatul acasă pe jos și revenitul a doua zi! 🙂

Personal am avut o singură dată treabă acolo, pentru o preschimbare de număr. Veneam de la RAR din Voluntari și am făcut prostia de a merge pe centură și apoi prin Pipera. Drumul a durat cam de două ori mai mult decât eliberarea numerelor, chiar și preferențiale. În rest am auzit numai de bine, așa că dacă mai are are cineva de povestit aventuri pozitive sau negative de la DRPCIV, formularul de comentarii e jos.

Email, RSS Follow
Necategorizat

ze evil bumpers

3 Comments

Ați văzut câte sunt? Mă refer la dungile alea vopsite care au apărut cam înainte de ficare trecere de pietoni, de pe fiecare bulevard cu cel puțin două benzi pe sens. Cele mai enervante sunt cele de pe Regina Elisabeta, unde dacă nu stai, nu prea ai cum să mergi altfel decât tare. Și de hâțână în toate direcțiile, tocmai când îți iei avânt, alunecă atunci când plouă, îți rup mașina în două când crezi că ai scăpat de o coadă interminabilă. Sunt peste tot. Pe Splai, pe Mihai Bravu, pe unde nu e nicio amărâtă de trecere pe o rază de câteva sute de metri.

Rațional vorbind înțeleg că nu e tocmai amuzant să treci cu 100 la oră peste trecere de pietoni. Mai ales când ești pieton și ți se scurge viața prin fața ochilor cu aceeași viteză. Dar totuși, alea scad din avânt sau numai dezechilibrează și distrug mașini?

Email, RSS Follow
Necategorizat

Urarea tradițională de 15 septembrie

Leave a comment

Când aveam unde să mă duc în mod special de 15 septembrie, adică la școală, zilele se terminau undeva alergând să prind loc într-un autobuz luat de la capăt. Era amuzant pentru că plecam toții cu tramvaiul, vreo 3 stații și apoi făceam sprint printr-o intersecție plină numai ca să găsim locuri în față, la geam, într-un autobuz care avea să ne ducă acasă.

Era degeaba. În următoarele 10 minute tot centrul orașului se bloca, iar un drum de 10 minute cu piciorul se transorma în jumătate de oră de transpirație. Îi invidiam pe cei care stăteau comod în mașini, ascultau muzică și nu se grăbeau nicăieri.

Azi nu mai am ce căuta la școală și nici prin autobuze n-am mai pus piciorul de ceva timp. Am ajuns să fiu unul din cei care nu se mai grăbesc, care stau jos și așteaptă să treacă. Ce? 15 septembrie, ziua cea mai aglomerată din an, vzibilă în sictirul polițistului care m-a pus să trec pe roșu și în coada de mașini de pe șoseaua Cotroceni, de pe Splai, de pe bulevardul Unirii, de peste tot.

– E bine că au ieșit garcea în stradă, de data asta se pare că nu i-au prins nepregătiți.
– E rău pentru că încă se lucrează și la Pasajul Basarab, și în pasajul Unirii, și în Băneasa.
– E de asemenea rău că încep să apară tot felul de imbecili care n-au ce căuta în stradă: vezi blonda cu telefonul lipit de ureche, EOS negru, număr de MH și cu 11 și cu niște litere care-mi sună a guvern toată ziua — blocată într-o intersecție, desigur.
– Parcă e mai liber decât în alți ani, totuși, sau n-am eu ce căuta prin oraș la ore de vârf (?). A se vedea mâine.

Așa că nu-mi rămâne decât să sper că poate anul ăsta o să fie mai bine, poate n-o să trebuiască să traversez nicio intersecție blocată, poate reușim să ne civilizăm. Până atunci, luați niște muzică de luptă și hai în stradă!

Email, RSS Follow
Necategorizat

de sus

Leave a comment

Când nu locuiam în mirificul oraș cu trafic mult și amețitor, obișnuiam să-mi încep zilele uitându-mă la imaginile preluate de niște camere aflate prin intersecții. Pe vremea aia erau împrăștiate pe diverse site-uri pe care le aveam în bookmarks, internetul mergea cu hopuri și eu n-aveam nicio treabă cu ce se întâmplă de fapt aici. Dar era liniștitor.

Apoi, când activitățiile mele zilnice nu erau niciodată aceleași și trebuia să-mi aleg un drum spre diverse zări la ore care mai de care mai dubioase, mă uitam iar după camere. Vedeam pe unde e blocată circulația, ce intersecții sunt de evitat și așa mai departe. De data asta nu mai era liniștitor, era folositor.

Se pare că între timp cineva s-a gândit să adune toate camerele într-un singur site și să mai adauge și alte informații. E vorba de Live Trafic, și e o sursă bună și pentru diverse alte treburi legate de subiectul ăsta.

Singurul dezavantaj ar fi că e mai greu să profiți de el atunci când ești chiar în trafic. De-aia aveam noi cont de twitter, pentru cine vrea să știe care-i treaba direct @dintrafic. 😀

Email, RSS Follow
Necategorizat

Trafic pe repeat

2 Comments

E foarte amuzant când ai în fiecare zi același drum, la aceeași oră. La un moment dat partenerii de trafic încep să se repete. De la est la vest prin oraș, la 7 dimineața și pe la 17:30, avem:

– Dacie albă, 1900 hăhăhă, din aia de abia se mai ține. Număr de MAI. Cu băeții în ea. Adică niște cocărdei în uniformă care o ambalează până la dumnezeu imediat ce scapă de stop. Și cu salivă la colțurile gurii atunci când treci pe lângă ei.

– Nebuna. Ford Escort mov. Ochelari de soare, muzică foarte tare, motor foarte zgomotos. Număr cu ZZZ. Gagica merge foarte bine, da’ mă sperie de fiecare dată.

– Corporatistul. Din spate e un Golf un pic tunat, cu evacuare preparată. Un stiker galben pe fund, ca orice Golf negru care se respectă. La volan un băiat la costum, abia trezit din somn sau beție. Se oprește undeva pe la Unirea.

– Motociclistul cu iapa portocalie care mă depășește întotdeauna la deal, întotdeauna pe dreapta.

– Motociclistul pe care scrie slick de sus până jos care se strecoară printre mașini la semafor.

– Baștanul cu X6 negru, număr provizoriu de Ilfov care se oprește pleașcă în mijlocul bulevardului de fițe, ca să facă stânga peste linia dublă continuă. Zilnic. Uneori îi iese. Din trei mișcări pentru că, newsflash, un X6 e mare și are nevoie de mai mult de două benzi ca să întoarcă.

– Nenea cu merțan limuzină care coboară dealul Cotroceni cu cel mai calm zâmbet din lume. Și ascultă Mozart și Beethoven, uneori tare, mai ales atunci când se stă și aude tot poporul.

To be updated. Mai are cineva din ăștia?

Email, RSS Follow
Necategorizat

Pe voi nu vă enervează?

Leave a comment

Că pe mine da.

Lucrările la carosabil, nene. Nu că durează 100 de ani și blochează traficul, nici că în două luni sunt iar gropi din alea inevitabile și invizibile, nici că sunt multe și peste tot. Mă enervează că apar și dispar ca ciupercile după ploaie. Ieri rămân pe banda întâi, în spatele unor gărdulețe de metal, așteptând să se facă loc să le ocolesc, până mă satur de politețuri. Azi mă încadrez altfel ca să scap de o grijă și bineînțeles că nu mai e nicio groapă, niciun gărduleț, nimic. La fel și acasă. Ies dimineața din parcare printr-o parte ca să evit o groapă monumentală lată cât strada și îmi aduc aminte să mă întorc tot pe-acolo. Ce să vezi? S-a mutat groapa. De unde era, în fața bolidului. Și dă-i și întoarce, dă cu spatele și ocolește jumătate de cartier ca să ajungi în parcare.

Cred că asta înseamnă că băieții se mișcă repede. Sau nu?

Email, RSS Follow