Category Archives: Necategorizat

La întrecere

Cică m-am tot ținut după un băiat care avea mașină ca a mea. Și el după mine. Am traversat orașul pe-același drum, deja eram prieteni. Îmi și imaginam că o să coboare geamul și o să mă întrebe de culoare. Pe principiul noaptea toate pisicile sunt gri. Doar la ultima intersecție înainte de casă m-am prins că probabil numai pe mine mă incită uitatul la mașini ca ale mele pe stradă, așa admirativ, pentru că băiatul nici nu mă remarcase. Sunt o ciudată. 🙁

Dintr-o prostie de intersecție

Am făcut azi o oră de la serviciu până acasă, deși calculasem că n-are cum să dureze mai mult de 25 de minute. E adevărat că ploua, dar ora de vârf trecuse. Și drumul era într-adevăr aproape gol, cu excepția tâmpiților de ocazie și a autobuzelor (dintr-un motiv sau altul în orașul ăsta sunt din ce în ce mai multe).

În schimb într-o amărâtă de intersecție dubioasă, aia din colțul cășii boborului de unde pornește strada Hașdeu, era mare coadă. Într-un singur sens, adică erau multe mașini care voiau să meargă în sus spre Marriott. În rest pustiu și în jos spre pod, și înspre bd. Libertății. Numai că pentru că pentru bucureșteanul ieșit în trafic și ploaie la ceas de seară așteptarea e o chestie imposibilă, intersecția era blocată cu totul. Ceea ce genera o coadă imensă și pe sensul care coboară dealul și pe cel care vine dinspre splai. Unde am și stat. Complet aiurea, pentru că dacă mașinile s-ar fi mișcat conform semafoarelor, n-ar fi fost nicio problemă.

Băi nene, e aiurea să nu fie o vestă galbenă la locul și momentul potrivit. Uneori sunt și ei depășiți de situație, dar parcă fără și cele mai banale situații de trafic devin misiuni imposibile pentru noi ăștia. Pfff.

Mâine dimineață în trafic

Eu de mers, merg. Mult. Dacă nu ninge, merg cam 25-30 km pe zi prin București. În traversez de la est la vest și invers de două ori pe zi. Uneori pe repeat. Alteori mă mai învârt mai mult sau mai puțin aiurea și întotdeauna mă minunez că trebuie să fac iar plinul, deși n-am scos șobolanul din urbe. 😀

Mâine dimineață la oră de vârf o să fac ce fac în fiecare zi. O să fiu în mașină și o să mă trezesc cu infuzie @dintrafic în loc de cafea. Pe scurtături. Alea mai lungi și mai libere. Obișnuiesc să și povestesc ce mi se întâmplă, în timp real, dacă urmărești @dintrafic sau #dintrafic. Cică uneori mai ajung oamenii la timp la serviciu datorită mie. Alteori e pur și simplu fun.

Așa că ce-ar fi ca mâine dimineață să mă ajute pe mine cineva să găsesc scurtăturile? Ești blocat în intersecție și te dai pe twitter? Dă-ne un semn de viață cu un reply @dintrafic să știm să evităm zona. Cum ar fi să știi în fiecare dimineață, live, ce străzi și intersecții sunt de evitat și unde se produc miracole de la mama trafic-de-bucurești și dispar toate mașinile?

Mâine dimineață în trafic o să fie plin de mașini pe post de umbrele și plin de conserve proaspăt scoase de sub nămeți. Plus scuteriști curajoși proaspăt întorși din vacanță. Ce-ar fi ca primăvara asta să ne dăm pe twitter în loc să-i înjurăm în timp ce stăm în spatele lor pentru că nu ne-am gândit că ar fi mai bine s-o luăm prin altă parte?

Quote

At least in Romania, when the snow starts melting, everybody is in shock and awe about the holes on the street, but then they start covering them and you can drive safely after a few weeks. In Belgium they would then try to find somebody to handle the disaster, which takes about 5 months, ‘cos they discuss it over and over again on TV, and when they finally hire a company, not only is everybody dissatisfied with the choice, but by the time they start covering the holes on the street, the white stuff is back.

Distracție la ridicat mașini în sectorul 2

Ora era 8:30, adică fix atunci când sunt cele mai multe mașini pe stradă. Nu-i nimic, băieții erau la treabă, își băuseră cafeaua de dimineață și prestau cu spor pe patru auto-utilitare într-un perimetru de câteva sute de metri pătrați.

De fapt, prestau cu mai mult sau mai puțin spor, având în vedere dexteritatea cu care ridicau mașinile. Legănându-le de străluceau în soare ca macaralele, pornind alarme, basculând, basculând și BLOCÂND TOTAL CIRCULAȚIA.

Se vede mai jos cum. Coada era până după colț, claxoanele răsunau, mie mi s-a părut pur si simplu ironic: nu fluiditatea trebuiau s-o păzească băeții ăștia!?

Ce am cu mine la drum

Pornind de la postul lui Ipo în care el se plângea menționa ce a început să care în portbagaj, mi-am adus și eu aminte de desaga pe care o port. Pe românește: 560 de litri care mă incomodează la parcare (sau care ar incomoda o femeie – *misoginism*). Ce-i drept, majoritatea litrilor se află în habitaclu, sub polița pe care se afla boxele, deși mașina mea este o berlină clasica.

Așadar, in spatele banchetei, la mine poți găsi:

  • roata de rezervă, duuuuh
  • minge de baschet
  • minge de volei
  • minge de fotbal
  • pompă de umflat roti
  • triunghi reflectorizant
  • becuri de schimb
  • trusă de prim ajutor
  • vestă reflectorizantă
  • lanternă acționată manual
  • fișe de schimb
  • bujii
  • cheie de bujii – pe astea chiar nu știu de ce le port
  • antena automată – pe care trebuie sa o montez
  • cric, coarbă, chei fixe și șurubelnițe
  • siguranțe
  • antena de la stația CB – va urma în curând un articol despre ea
  • prospecte pentru clienți
  • bocanci de protecția muncii – cu vârf metalic, cu protecție împotriva căderii corpurilor grele pe laba piciorului
  • polish
  • gută și cârlige de pescuit
  • bineînțeles, labe de scafandru
  • Pentru ca nu știu niciodată de ce aș avea nevoie la un moment dat…

    Tu?

    Radare. Noi dotari ale Politiei.

    Pe forumul Politisti.ro a aparut acum doua saptamani informatia ca Politia Romana va fi dotata cu masini noi si radare noi.

    Ministerul de Interne va achizitiona cu fonduri europene un lot de 2.000 de autovehicule dotare cu aparate radar ce se pretind a face parte din ultimele generații utilizate de politiile din Europa.
    Toate vor fi Dacii Logan MCV, cu motoare 1,5 dci de 86 CP, dotate cu:

    * geamuri electrice
    * ABS
    * aer conditionat
    * blocurile optice pe capota
    * sirena, girofar si proiectoare, precum si difuzoare de 100 W
    * etilotest
    * statie de emisie-recepție fixa și mobila
    * set de cauciucuri de vara
    * set de cauciucuri de iarna

    Aparatele radar sunt fabricate in Marea Britanie, au camere video mai performante, iar pe langa antena radar, poseda și un dispozitiv GPS care menționeaza cu exactitate locul unde actiona aparatul. Noile aparate radar au posibilitatea de a monitoriza separat fiecare sens de circulatie.
    Camerele video au o optică mai performantă (26x) si sunt dotate cu sistem de filmare in infrarosu oferind posibilitatea actionarii si in zone neiluminate.
    De asemenea aparatele radar stocheaza informatiile pe hard-disk si pot functiona in regim “stand-by” perioada in care aparatul nu emite unde si il face aproape imposibil de dectat de catre detectoarele radar

    Tot acolo apar si cateva poze cu draciile . Ce e de retinut e ca masinile sunt toate Logan MCV (masina de carat varza) si se remarca printr-o camera si un display pe bord. Unii le-au vazut deja in trafic (cel putin eu am facut-o), dar doar un oras.

    Desi producatorul declara ca distanta de detectie este de o mila, ramane de vazut la cat se va ajunge in practica.

    Alte informatii esentiale:
    Echipamentele sunt capabile sa masoare viteze in ambele directii, sa recunoasca vehiculul care se deplaseaza cu viteza cel mai mare, sa efectueze masuratori in mod POP (popular numit “instant-on”), sa determine si sa inregistreze locul masuratorii prin intermediul GPS-ului, sa filmeze in intuneric si, aparent, functioneaza (tot) in banda K (ca si vechile Python II de pe Passaturi si Loganurile actuale).