… ale camioanelor parcate pe locurile pentru mașini mici. Dacă e pe bune mă bucur tare, poate data viitoare nu mă mai învârt jumătate de oră pentru că un tirist s-a gândit că e în ordine să blocheze 8 locuri.
Monthly Archives: September 2011
FollowLimbaj în trafic — un chatroom pentru proști
Spuneam săptămâna trecută că în trafic suntem toți niște anonimi. Că nu ai de unde să știi cine este cel care îți blochează calea și te enervează, nici de ce a făcut asta. În plus nici ceilalți șoferi nu au de unde să afle că azi te grăbești și că de obicei ești cel mai pașnic șofer din lume.
Cu toate astea, în trafic avem posibilitatea de a comunica cu ceilalți participanți, într-un mod asemănător unui chatroom pentru proști.
– Claxoanele. Sunt în capul listei pentru că le auzi fără să vrei. Ar trebui folosite în caz de pericol, conform legislației, însă un claxon poate însemna atât de multe lucruri: că trebuie să fii atent într-o anumită direcție, că ai făcut ceva greșit sau că ești pur și simplu idiot. Uneori auzim un cor de claxoane, atunci cu siguranță ceva nu e în regulă. 😛 Răspunsul cel mai comun: da, frate, și tu ești idiot!
– Semnale luminoase. Ok, se aprind niște becuri când mașina din față pune frână. E un lucru nemaipomenit, de fapt, dar nu ne gândim niciodată la asta. Apoi sunt avariile și semnalele cu faza lungă. De cele mai multe ori știm ce înseamnă: că am o problemă (m-am rătăcit!), că e u radar în apropiere (în afara orașului) sau că te las să treci.
Dar lucrurile nu sunt așa simple: pe cele două autostrăzi din România, atunci când cineva vrea neapărat să facă o depășire, va semnaliza stânga. În alte țări va merge cu avariile pornite. Cât despre faza lungă, zilele trecute se chinuia un nene să-mi explice că am un stop ars. Știam, dar din clipocirile și semnele disperate cu mâinile văzute în oglinda retrovizoare n-aș fi înțeles nimic.
Spunea un amic pe Facebook zilele trecute un alt mare adevăr: pe DN85 flashurile cu faza lungă înseamnă că urmează un radar, pe DN1 înseamnă că frate, mă grăbesc. 😀
– Manevrele. Când cedezi prioritatea te oprești. Când te rogi de cineva să te lase să te bagi în fața lui întorci roțile și ești pregătit să manevrezi mașina cât mai repede. N-ai avea cum altfel să-i explici co-traficantului că ai anumite intenții. Încerci să comunici în limbaj de trafic, dar riști permanent un accident: n-ai de unde să știi ce va înțelege celălalt.
– În final, semnalele disperate cu mâinile 🙂 Astea mă amuză cel mai tare. E destul de clar atunci când cineva îți face semn să treci, dar când observi că dă cu disperare din mâini fără niciun motiv aparent, habar n-ai ce-ar putea să vrea de la viața ta. Cam ca domnul de mai sus care încerca să-mi explice grafic problema cu stopul ars. N-a reușit, dar nici mie nu mi-a ieșit să îi explic că știu deja care e problema.
Și mai departe tot așa. Comunicăm în trafic, uneori oficial, alteori improvizând cu mijloacele pe care le avem la dispoziție, dar niciodată nu reușim să transmitem mesajul corect și complet. Într-un fel e excelent că avem atâtea metode la dispoziție, în altul e trist — ne transformăm brusc în maimuțe și limbajul (cea mai umană dintre calități) devine complet inutil.
Ce va rezolva Pasajul Mihai Bravu
Pasajul Mihai Bravu va rezolva o problemă de trafic pentru care n-ar fi existat altă soluție. Ați trecut de curând prin zonă? Cozi de zeci de minute și înspre Vitan și înspre Piața Sudului, intersecția cu Văcărești blocată complet la ceas de seară și alte și alte cozi prelungite spre Tineretului. E o străduță, nu spui care, de pe care nu se mai poate ieși deloc la anumite ore ale zilei.
Dar nu-i nimic! Se va construi pasajul. Peste vreo trei ani traficul va fi perfect în zonă: nici urmă de cozi, nici urmă de semafoare duble pentru același răhățel de bandă. Vom trece ca vântul și ca gândul dinspre Vitan înspre Big, pe patru benzi mari și late și alte patru înapoi.
Acum să ne oprim puțin și să gândim: acum jumătate de an, când construcția încă nu începuse, cum anume era traficul în zonă? EXACT. Patru benzi pe sens, nicio problemă majoră (poate doar pe ploaie și în zilele fără soț). Nevoia nu exista, dar nu-i nimic — am creat-o și acum o rezolvăm eroic.
În trei ani vom uita cum se circula înainte de șantier, iar deschiderea pasajului va veni ca o mană cerească. Abia aștept. 😛
Trafic pe modul corporatist
Știți cum zicem întotdeauna în septembrie că a venit toamna, a început școala, se întorc studenții și prin urmare orașul e de două ori mai aglomerat decât vara? Ba chiar dăm și sfaturi ca să scapi de cozile din intersecții. Însă raționamentul nu e perfect corect:
- Sunt foarte puțini elevi și studenți care conduc, măcar din considerente de vârstă.
- Profesorii nu au toți program de la 9 dimineața, ba chiar obișnuiesc să ajungă la lucru fie cu noaptea în cap, fie spre după-amiază.
- Există părinți care își duc copiii la școală — adevărat, dar pe vremea mea școala începea undeva pe la 7:30, în niciun caz aproape de ora 9.
- Dacă ridici ochii într-o intersecție și te uiți la ceilalți traficanți vei observa că majoritatea merge singură în mașină și nu are față de puber.
Acestea fiind spuse, tragem concluzia că de la 15 septembrie nu se mai poate respira în București fix din cauza celor care au program de la 9 dimineața, care trebuie să se prezinte frumos îmbărcați la serviciu, care se grăbesc spre o clădire de birouri de prin vreun complex imobiliar, care își permit să meargă singuri în mașină — da! orașul se aglomerează din cauza corporatiștilor.
Dar corporatiștii lucrează și vara, vei argumenta mirat. Corect. Numai că vara corporatiștii își iau și concediu, de obicei în grup. Îi vezi pe la știri blocați pe A2, pe Facebook în poze de pe un Transfăgărășan aglomerat, îi auzi că dispar câte două săptămâni în Tenerife.
De la 15 septembrie însă, e cu totul altă poveste. Probabil că avem în sânge microbul back-to-school, sau poate e doar o chestie de vreme, dar toamna parcă toată lumea lucrează mai cu spor. Începi să te trezești mai devreme pentru că nu mai pierzi nopțile în oraș, îți propui obiective profesionale noi, poate chiar ai făcut o schimbare de carieră. Rațional vorbind, pur și simplu ai mai multă treabă prin oraș, pentru că odată ce se întoarce lumea din vacanță, se reiau și activitățile comerciale curente.
Așa că, dragi prieteni traficanți de București — săracii copii n-au nicio vină. Nici profesorii. Nici studenții din provincie. Orașul e aglomerat din cauza unor oameni ca noi: care au treabă, care se grăbesc și pentru care toamna înseamnă bună dimineața.
Drum bun prin oraș în dimineața asta! 😛
Tu ce faci când ești orbit de faza lungă?
Asta din seria întrebări pentru cititori — eu n-am găsit soluția.
Ieri seara am mers câțiva km buni prin oraș cu o gagică în spate care aprinsese fără jenă faza lungă. Aglomerat, noapte, femeia își căuta țigările și telefonul prin geantă, mie îmi dădeau lacrimile.
I-am făcut semn cu mâna pe geam. Am stat cu mâna cealaltă ridicată în dreptul oglinzii. Am încercat să schimb banda, să prind un semafor mai lung și să mă dau jos din mașină. N-a funcționat nimic.
Până la urmă am cotit pe o străduță și mi-am văzut de drum, cu ochii șiroaie și o pată mare albă undeva pe creier.
Așa că întreb: cum aș fi putut să-i atrag atenția gagicei că mă orbește cu faza lungă? Există vreun semnal cunoscut?
În trafic ești un anonim
În trafic nu prea contează ce știi să faci când te dai jos din mașină. Comunicarea e atât de viciată, încât în cel mai bun caz poți spera să faci o impresie bună cu skillsurile de condus. De cele mai multe ori însă, tu și mașina ta sunteți inamicul care trebuie depășit, care trebuie să dispară și care CLAR conduce mai prost decât mine. 😛
Te-ai întrebat vreodată cine sunt ceilalți participanți la trafic? Excelent — n-o să știi niciodată. Sigur că poți face presupuneri și eticheta oamenii. Mașina e nouă sau veche? Scumpă sau ieftină? Roșie sau vernil? Tuning de prost gust? Gene? Floricele? Jante dubioase? Stickere motivaționale? Branduri cunoscute? Mașină de serviciu?
Poți chiar anticipa comportamentul șoferului în funcție de caracteristicile de mai sus, dar nu poți știi niciodată cine se află de fapt în spatele volanului. O gagică într-un Matiz cu floricele te poate croșeta din două mișcări, iar băiatul cu BMW s-ar putea să nu fie nesimțit și chiar să caute un loc de parcare. Facem presupuneri, dar de cele mai multe ori le facem degeaba.
Și tu cine ești de fapt în trafic? Eu conduc o mașină de băiat (deși eu tot susțin că e unisex, enfin), nu sunt atât de obsedată de ea ca să o personalizez mai departe de număr sau ca să o mențin permanent curată. N-am prea multe obligații (3 uși anyone?), dar am tone de răbdare. Mda, nu prea mă grăbesc nicăieri zilele astea.
Pentru tine în schimb, sunt probabil una cu o mașină gri pe care ai depășit-o (!!!111) când a ales în mod greșit să rămână pe banda mai aglomerată.
Vezi unde bat? În trafic nu contează cine ești — mai mult — datele de identificare pot fi interpretate în fel și chip, de multe ori complet aiurea.
Dar de ce ar conta cine suntem în trafic? Până la urmă celelalte mașini, împreună cu șoferii sunt niște prezențe de câteva minute: ne intersectăm cu ei și apoi nu-i mai vedem niciodată. Ei bine, contează, pentru că deși ești un anonim, în trafic te comporți ca și cum toată lumea te-ar cunoaște: nu, ceilalți șoferi nu știu unde și de ce te grăbești, nu știu că de obicei nu blochezi o bandă cu mașina parcată, dar că azi faci o excepție, nu-și imaginează că dacă ai părul roșu și peste 50 de ani s-ar putea să știi de fapt să conduci. Și reacționează ca atare.
Cereți chitanță pentru parcare
Credeați că numai parcagiii de seară și de weekend profită de pe urma șoferilor care nu știu când și cum se plătește parcarea în București?
Ei bine, nu. De fiecare dată când parchezi pe locurile Primăriei și nu primești chitanță de la angajatul acesteia, bugetul orașului scade cu 1,5 lei, iar buzunarul parcagiului oficial se umple în același ritm.
Cum ar trebui să funcționeze sistemul de parcări?
În București parcarea este cu timp limitat (1 oră), iar plata se face în avans. Angajatul primăriei este obligat să taie chitanță pentru fiecare oră de parcare plătită. Pe chitanță trebuie să apară clar data și ora intrării în parcare, numărul mașinii și numele angajatului.
Ce se întâmplă de fapt?
Angajații primăriei acționează prin diverse metode pentru a băga în propriul buzunar banii cuveniți primăriei:
– dacă șoferul nu cere expres chitanța, nici nu o va primi; poți fi întâmpinat cu întrebări de genul aveți nevoie de bon pentru decont? sau care mașina ca să mă duc eu să pun bonul în geam? – ceea ce evident că nu se întâmplă.
– plata parcării se face rareori în avans; pentru că nici tu nu știi sigur cât timp vei sta acolo, plătești de cele mai multe ori o oră și restul la întoarcere. De câte ori ai cerut chitanță după ce te-ai întors la mașină?
Nu vreau să iau apărarea Primăriei ca instituție, pentru că nici eu nu sunt convinsă că banii se întorc într-un fel sau altul la șoferi. Dar mă enervează faptul că oricând, oriunde, cineva poate profita de naivitatea noastră.
Narcisism în trafic
În Traffic, Tom Vanderbilt povestește despre un chestionar aplicat șoferilor în cadrul căruia li s-a cerut să facă o comparație între propriul stil de condus și cel al unui șofer cu calități medii.
Rezultatul? Deloc surprinzător: cei mai mulți dintre noi credem că suntem șoferi peste medie. 😀
Psihologii au mers mai departe și au încercat să găsească motive pentru “the above average effect”. Au descoperit că în mare parte tindem să ne umflăm orgoliul cu calități pe care nu le avem pentru că șofatul necesită o doză artificială de curaj. Până la urmă, zice-se, e unul dintre cele mai periculoase lucruri pe care îl vom face vreodată.
Problema este că dacă ne considerăm șoferi prea buni, credem că măsurile de siguranță nu ar trebui să ni se aplice nouă, ci celorlalți. Nu eu trebuie să încetinesc pe autostradă și oricum n-am nicio problemă să vorbesc la telefon și să conduc fără centură în același timp. În schimb piți de alături, ei ar trebui să i se confiște și telefonul și țigara și mai ales mașina.
Pe de altă parte, pentru că în trafic suntem niște anonimi și primim mult prea rar feedback pentru modul în care conducem, nu avem capacitatea necesară pentru a judeca abilitățile șoferistice. Dacă primim o amendă oricum nu e vina noastră, pur și simplu s-a întâmplat. Pentru o tamponare există întotdeauna justificări. Iar dacă șoferul mașinii din spate claxonează e cu siguranță un bou, pentru că noi oricum conducem impecabil.
În trafic suferim mai toți de narcisism, și din păcate observăm efectele abia după ce suntem implicați într-un incident major.
Gene, sprâncene, mascara și ruj
Spre deosebire de alte modele văzute prin trafic, acestui 107 roșu i se potrivește perfect un upgrade de genul ăsta. Într-un fel foarte girly & cheesy e chiar cute 😀
Și totuși, de ce?
Psihologia șoferului: cum gândim în timp ce conducem
Psihologia șoferului
Atunci când te urci le volan se întâmplă instant ceva pe cât de amuzant, pe atât de periculos: îți schimbi complet modul de gândire și percepția asupra lumii. Ca să te conving, o să-ți dau un exemplu de situație în care sunt convinsă că te regăsești:
Te grăbești dimineața la serviciu și slalomul prin trafic devine o provocare. Toți participanții devin niște obstacole, în frunte cu celelalte mașini, pe care trebuie să le ocolești. Pun pariu însă că cel mai mult de deranjează pietonii: dintr-un motiv sau altul, fix la ora la care vrei tu să traversezi orașul, vor și ei să traverseze strada, pe la trecere sau nu, să aștepte autobuzul în stradă cu sufletul la gură sau să meargă pe carosabil pentru că trotuarul e deja ocupat de mașini parcate.
Într-o oarecare măsură, te simți invincibil, tu ești închis într-o cutie de tablă care ar trebui să aibă prioritate măcar datorită mărimii și puterii. Ai putea foarte simplu să treci peste ei, nu pe lângă ei, cum ești obligat să faci cu celelalte mașini. De cele mai multe ori însă te oprești și ajungi doar să le blestemi inteligența și să te enervezi de dimineață.
Acum să inversăm perspectiva: ajungi la destinație și parchezi legal două străzi mai departe. Ai de mers pe jos și de traversat prin același trafic infernal. Cine sunt acum idioții? Bineînțeles, șoferii! Ei nu acordă prioritate la trecerea de pietoni, ei blochează intersecția, ei își urcă mașina pe trotuarul pe care ar trebui să te deplasezi tu. Nu e nevoie să mergi decât câțiva metri și ai auzit deja 10 claxoane care îți poluează dimineața.
Brusc șoferul pare o specie complet diferită, deși chiar tu te-ai aflat în aceeași situație doar cu câteva momente mai devreme.
O discuție
Nu încape îndoială că mare parte din comportamentul nostru în trafic e determinat de modul în care gândim atunci când ne urcăm la volan. Pentru că sunt multe de punctat în privința aceasta, de azi înainte în fiecare miercuri vom vorbi despre psihologia șoferului și a traficului și despre acele lucruri care se întâmplă mai mult în capul nostru decât pe stradă.
De ce atunci când conduci poți face multitasking și de ce ar fi totuși bine să nu faci asta?
Cum sunt construite sistemele urbane de trafic și de ce scopul lor nu este ca tu să treci mai repede de intersecție?
De ce dacă sunt construite artere noi, poduri și pasaje, traficul devine mai aglomerat decât atunci când nu erau acolo?
Cât de periculoase sunt ilegalitățile în trafic și care sunt cele mai eficiente metode pentru a le înlătura fără constrângeri?
Noi venim cu propunerea și îți povestim ce s-a descoperit deja despre o anumită temă, tu ne povestești cum se aplică teoria poveștii tale de șofer!