All posts by pif

Dacă tot n-avem parcări, să mai eliminăm din ele

Nu știu dacă obișnuiți să vă plimbați prin Pipera (adică plantația Pipera, nu localitatea) cum am făcut eu în ultimele câteva săptămâni. Dar cu siguranță aveți o idee despre faptul că în afară de parcările business centerelor, de altfel destul de generoase în aparență, problema locurilor de parcare e destul de groasă.

Am reușit să identific o parcare probabil privată, cu vreo 30 de locuri, despre care însă nu am reușit să aflu detalii. În afară de asta, observ că lumea își abandonează mașinile pe trotuare. Circulația pietonilor părea să fie o problemă secundară, mai ales atunci când spațiul liber lăsat de mașini pe trotuare e ocupat de cablurile tăiate de pe stâlpi — singura soluție pentru cei care merg pe jos: linia de tramvai.

Până zilele trecute, când trotuarele din Pipera au primit tratament de București: s-au montat stâlpi care blochează accesul mașinilor. Yay pentru pietoni, nașpa pentru șoferi, dar întrebarea mea e una singură: cum dumnezeii primăriei să investești în stâlpii lui papuc și să lași trotuarele să arate în continuare ca după bombardament?

Stalpi-trotuar-pipera
Stâlpi pe trotuarele din Pipera
trotuare-bombardate-pipera
Trotuare bombardate în Pipera

Vecinii și parcarea

Pe strada mea se asfaltează. Vești excelente de altfel, pentru că în mod normal strada mea e o groapă. În stil românesc, totul a început ieri dimineață la 8 fix cu schimbatul bordurilor — doar trei zile, după cum m-au asigurat muncitorii.

Dacă se schimbă bordurile înseamnă că locurile de parcare de la primărie alocate blocului nostru nu mai sunt disponibile. Practic în momentul ăsta în parcare tronează un munte de asfalt înalt cât mine și oarecum scary, că nu-mi dau seamă de unde a ieșit. Și mai practic, nu mai avem locuri de parcare.

Ieri dimineață la 8 când au venit muncitorii, am ieșit cu mic cu mare să mutăm mașinile. Fiecare a lăsat-o pe unde s-a putut, ba blocând un garaj, ba sub un balcon, ba pe strada de alături, cu câteva excepții:

– vecinul 1, să-i spunem racer in disguise pentru că are o mașină șmecheră deși e familist, care era deja plecat.

– vecinul 2, să-l numim from another life, pentru că ne cunoșteam înainte să mă mut eu aici, care n-are loc de la primărie și parchează sub balconul meu.

– vecinul 3, să-i spunem the most obvious person, pentru că știm cum îl cheamă și câți ani are numai din numărul de la mașină; el n-a fost de găsit.

– vecinul 4, the nenea, care a plecat mai târziu.

Am mutat deci mașinile pe partea cealaltă a străzii, mi-am ales un loc minunat, pe care l-am găsit iar gol când m-am întors aseară târziu. Mă și gândeam că oamenii au fost de treabă și na, respectăm o convenție nescrisă zilele astea și rămâne așa.

Azi în schimb, revenind din oraș ultima, ca de obicei am constat că muntele de borduri dezmembrate s-a dublat și că vecinii mei au parcat după cum urmează:

– vecinul 1 pe locul vecinului 2.

– vecinul 2 nu pare să fi avut vreo problemă cu asta, deși mie obișnuia să-mi ridice ștergătoarele în momente asemănătoare; a parcat unde îmi lăsasem eu mașina ieri.

– vecinul 3 după colț; băiat decent.

– vecinul 4 atât de sub balconul meu încât în momentul ăsta șed peste mașina lui.

Ceilalți au ocupat exact aceleași locuri ca ieri.

Ce e greșit în povestea asta? Bineînțeles că mașina mea, care a rămas pe dinafară. Cum uneori nu mă lasă norocul la nevoie însă, am mai găsit un loc prin apropiere, desigur într-o baltă, dar la 11 noaptea nu mai ai pretenții din astea. Că fix azi m-am încălțat în balerini de pânză a fost o coincidență. Dar măcar am avut unde să parchez.

În schimb mă întreb:

– vecinul 1 n-ar fi trebuit să caute alte soluții, având în vedere că toată lumea respectă locul de parcare al vecinului 2 în condiții normale?

– vecinul 2 n-ar fi trebuit să ia atitudine față de vecinul 1 așa cum făcea cu mine?

– vecinul 4 n-ar fi trebuit să ocupe orice alt loc în afară de sub-balconul meu?

Răspunsul social acceptat e că nu. It’s a rat race, iar probleme apar numai atunci când tu ajungi ultimul acasă. Atunci când tu nu respecți convențiile mai mult sau mai puțin scrise, când ocupi locurile altora deși ai garaj și când lași apoi bilețele anonime în parbriz, totul e mai mult decât ok. Hai cu bordurile alea odată.

Parcare genială

Cum stăteam în lunea Paștelui la o trecere de pietoni, așteptând verdele, apare artistic bemveul de mai jos. Contrar oricăror așteptări de bun simț, melteanul își PARCHEAZĂ mașina în poziția care se vede în poză, se dă jos și pleacă la plimbare.

Considerente:

– era lunea Paștelui, locuri cât cuprinde

– nu exagerez când spun că a parcat mașina în poziția respectivă,  a avut nevoie de niște manevre

– tanti din poză s-a dat la o parte să-i facă loc; nu că aș fi de acord cu așteptatul verdelui în stradă și nu pe trotuar…

– nu știu dacă mai contează că e pe trecerea de pietoni și în intersecție, mai important e că e ÎN MIJLOCUL DRUMULUI. Nu-i genial?

Dacă ar fi în fiecare zi Paște

Zilele ar fi mult mai lungi. Să explic.

În lunea de Paște am plecat de-acasă spre sală la 8:45 și la 9:15 eram echipată și pe aparate. Într-o zi normală ar fi trebuit să plec de-acasă pe la 8:15, ceea ce nu fac niciodată, că e sinucidere curată. De asemenea, după o oră de alergat am mai făcut tot fix jumătate de oră până în bucătărie. Într-o zi normală s-ar fi făcut ora 12.

Ieri m-am plimbat o groază. Stăteam și mă minunam că nu numai că străzile sunt libere, dar și locurile de parcare sunt la fel de goale. Stăteam la stop și nu-mi venea să cred cât de largi sunt unele străzi de fapt. Și cât de mulți oameni au abandonat totuși barca, neașteptat.

(Sau pur și simplu uitasem cum e, înainte îmi plăcea să lucrez în zilele libere ca să pot să mă plimb într-o zi în care instituțiile sunt deschise.)

Ce-am mai făcut? Păi am remarcat o tonă de taximetriști poziționați strategic pe colțuri de intersecție. Intersecțiile astea fiind goale, păreau un ciorchine de bube galbene apărute de sub asfalt. Plus că deși mai toți șoferii de sărbători (care-s mai rău decât ăia de weekend) se mișcau prin oraș cu viteza melcului, taximetriștii de care vorbeam nu aveau nici o problemă să taie benzi, să schimbe direcția fără semnalizare, să-ți taie fața. Periculos.

Și în mod surprinzător, n-am văzut în viața mea atâtea mașini de Constanța în capitală. Asta-i un fel de pay back în avans pentru ce se va întâmpla weekendul următor?

(E 1 mai. Știu, e ciudat. Dar e deja 1 mai.)

Cât despre duminică — o oră cât am stat la masa de Paște am văzut trei reportaje despre trei accidente. Coincidență? Nu cred. Sărbătorile sunt aerisite în București, dar numai dacă ai grijă de două ori mai mult decât de obicei.

Probleme cu stațiile RATB și nesimțirea de rigoare

Ziceam într-un articol trecut că mă enervează când într-o stație de autobuz sunt oprite taxiuri sau mașini personale, RATB-ul n-are unde să oprească decât pe banda următoare și, coincidența coincidențelor, eu vreau să intru pe prima stradă la dreapta.

E halucinant câte reguli nu sunt respectate în cazul ăsta:

(1) oprirea interzisă în stațiile mijloacelor de transport în comun

(2) de cele mai multe ori, oprirea interzisă în intersecție

(3) dreapta de pe banda a doua (eu, că n-am ce să fac)

(4) neacordare de prioritate RATB când iese din stație (tot eu, că dacă stația lui e în mijlocul drumului, sorry, dar îmi bag picioarele)

(5) blocarea intersecției: da, că dacă n-am unde să mă duc, stau

(6) neacordare de prioritate din partea RATB, pentru că dacă nu iese din stație (și nu iese, că acolo stă taximetristul și molfăie șaorma), e doar un simplu participant la trafic 😀

(7) în sfârșit, regula aia simplă, mama lor, cărei ne place să îi spunem CÂT DE IDIOT SĂ FII?

Și cum e greu să te lupți cu morile de vânt, căutăm rezolvări oficiale.

Posibile soluții:

(1) Alveole, nene. Cu forța, cu riscul de a nu mai avea trotuar. Nu pentru că ar schimba în vreun fel situația (în esență cu sau fără aleveolă tot aia e), dar statistic vorbind parcă-s mai puțini nesimțiți care parchează în alveole decât pe prima bandă în stație.

(2) Amenzi și ridicări. Știu că e utopic, dar poate îmi explică cineva de ce în zonele rar aglomerate și cu destul spațiu pe carosabil se ridică mașini într-o veselie, în timp ce acolo unde trebuie primești maxim un claxon de la vreun polițist rătăcit?

(3) Schimbarea stațiilor RATB. Să explic. În multe orașe aglomerate de pe continentul ăsta, autobuzele merg pe linia de tramvai și preiau călători de pe refugiu. Avantajul? În principiu e mai liber pe mijlocul drumului, pietonii au unde aștepta și opririle RATB nu mai îngreunează traficul. Sigur că nu se poate implementa peste tot, dar un pilot pe Mihai Bravu m-ar face tare fericită.

Ce ziceți? Fezabil? Utopic? Sau mă enervez eu prea tare pentru că pățesc asta în fiecare zi în drum spre casă?

Drive Test Citroen C4

Prin amabilitatea CeRecomand.ro și Citroen România am condus acum două săptămâni noul C4 prin traficul de București. 😀 Nu mult, doar o oră, dar îndeajuns încât să-mi fac o părere superficială.

Despre mașină

Prima surpriză a fost cutia semi-automată. Într-un fel sau altul am ratat experiența asta în 7 ani de șoferie. Parcă din povești nu suna deloc interesant, așa că nici nu mi-am pus problema că o să ajung vreodată să mă joc cu una. În realitate cutia semi-automată (mă rog, pe modul automat) e idiot-proof. E perfectă pentru femei în trafic și oameni care nu prea le au cu coordonarea mână-picior.

Momentul culminant a fost la ieșirea dintr-un pasaj când am realizat brusc că n-am nici pedală de ambreiaj, nici manetă pentru frâna de mână, așa că am întrebat inocent “cum se face?”. Plecarea din pantă adică. S-a râs un pic de mine, până m-am prins singură că nu e nimic de făcut de fapt. Oh well.

Altfel, noul C4 era un diesel cu 116 cai, plafon panoramic și o groază de senzori, gadgeturi și nebunii. Am spus-o și atunci în trafic, prefer mașinile spartane. N-am nevoie decât de turometru, vitezometru și încă vreo 3 indicatoare. GPS-ul, cele o mie de controale de pe volan, reglajele pentru lumini, masajul din scaun și restul de gadgeturi îmi sunt perfect inutile. Un lucru util e senzorul pentru unghi mort, dar parcă și ăsta ia un pic din plăcerea condusului “pur”.

Prin traficul de București

Cum spuneam, nu am avut foarte mult timp la dispoziție, iar orașul a fost destul de aglomerat. De fapt, cred că n-am stat de la începutul anului cât am stat vineri în trafic. Am preluat mașina din Drumul Taberei și am lăsat-o la Eroilor după câteva ture de cartier și câteva de Casa Poporului.

Cutia automată își face treaba, deși parcă nu ne înțelegem perfect când vine vorba de momentul potrivit pentru schimbarea vitezei. Am avut vreo două situații în care mi-ar fi plăcut să știe să schimbe într-o treaptă inferioară într-o mini-depășire sau cine-știe ce altă situație de trafic. În schimb, noul C4 are și mod manual, unde te lasă pe tine să schimbi vitezele cu ajutorul comenzilor de pe volan. E ok, face ce trebuie, dar parcă senzația de cutie manuală și de schimbător de viteze nărăvaș nu se compară deloc cu experiențele astea. 😛

Trebuie însă să recunosc — noul C4 se înfige bine, chiar și în varianta diesel cu 116 cai și cutie semi-automată. E în primul rând o mașină care se conduce foarte ușor, iar pentru cei cu drumuri lungi și dese prin București, ar putea fi o opțiune perfectă. Pe partea de design mi se pare mult peste modelul vechi, cel puțin exteriorul e foarte aproape de idealul meu de mașină (din clasa respectivă), iar tavanul panoramic face toți banii.

Dar cel mai important feature mi s-a părut opțiunea “ECO”: motorul se oprește automat când stai la stop de exemplu. Conform prietenilor de la CeRecomand.ro, în primele 4 ore de trafic de București, motorul a fost oprit 40 de minute. Astfel, consumul în oraș ajunge undeva pe la 8l/100km, iar asta domnilor, se cheamă economie. 😀

În concluzie

Mulțumim CeRecomand.ro pentru experiență, felicitări Citroen România pentru campanie: mașina pentru presă a făcut peste 6000 km de la începutul anului.

Mi-aș lua un C4? Poate. Aveam opțiunea asta în minte și când mi-am luat Astra, dar modelul vechi nu m-a convins. Adică vitezometrul cu cifre arabe mi se părea pur și simplu cel mai mare turn-off șoferistic posibil. 😛 Noul C4 mi se pare mai reușit. Probabil că n-aș renunța la cutia manuală prea curând, dar așa cum am zis și mai sus — chiar e o mașină mișto de oraș.

Secții accidente ușoare

Pe principiul mai bine mai devreme decât prea târziu, m-am interesat și am pus pe hartă secțiile de poliție unde trebuie ajuns în cazul unei tamponări în București.

Recunosc – eram complet pe dinafară, având doar vagi aminitiri despre biroul din Candiano Popescu, singurul pe care l-am vizitat cu treburi de genul ăsta de fapt. Ei bine, surpriză, pentru sectorul 4 locația s-a schimbat complet, iar pentru celelalte sectoare habar n-aveam unde se găsesc punctele respective pe hartă.

Deci de-acum e simplu: lovești mașina prin oraș, identifici sectorul, te uiți pe harta de mai jos și îi dai bice către secția aferentă în termen de 24 de ore. Pentru adresele exacte și alte detalii, avem pagină separată cu birourile-tamponări (funny name, tho :P).
View Sectii accidente usoare Bucuresti in a larger map

Ce pățești dacă n-ai rovinietă?

Scapi ușor de 750 lei.

Circuli în afara orașului fără rovinietă și te bucuri că nu te-a prins nimeni până acum? Mai așteaptă câteva luni, s-ar putea să te trezești cu Procesul verbal de constatare a contravenției “afișat la ușa sediului / domiciliului”.

Deci 750 de lei în 15 zile de la data “afișării”, că ce dacă de la contravenție au trecut 6 luni? Totul se face cu poze și verificări în sistemul informatic, direct de către CESTRIN – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică, fără poliție, fără martori, fără chestii lipicioase pe parbriz.

Mi se pare chiar foarte mișto sistemul, mai puțin partea cu “afișarea”, care e amuzantă, și partea în care îți dai seama că au trecut o sută de ani de la momentul y. Plus că nu știam că avem Companie națională de autostrăzi și drumuri naționale așa pusă pe treabă. Rămăsesem tot la ideea că te oprește poliția să te verifice și că asta se întâmplă mai ales când li se termină banii de șaorma.

Enfin, nu eram eu cu mașina. 😛