Cred că e evident că dintrafic.net nu mai este updatat în mod regulat. În parte pentru că aleg să-mi ocup timpul cu altele, dar mai ales pentru că dintr-un motiv sau altul nu prea mă mai enervează sau nu mă mișcă în niciun fel ce se întâmplă pe stradă.
Nu înseamnă că nu observ — înseamnă că observ, respir adânc, nu judec și dacă e aglomerat mă bucur că am timp să mă uit la lume, la cer, la oraș.
Ce se va întâmpla în continuare cu dintrafic e un mister, dar abia aștept să-l deslușesc la anul.
Văzut prin oraș acum ceva vreme. Mi se pare că se aplică și-n viață, apropo de de cât de mult ne agităm pentru nimic. Și în particular în oraș, nu pentru un Patrol, dar pentru o mașină mică. De ce să îți cumperi o mașină puternică pentru București, când nu-ți trebuie decât un amărât de Matiz? De ce să-ți iei un Lambo când nu-i trece garda de gropi și borduri?
De asemenea, mai multe locuri de parcare înseamnă tot mai mult trafic.
Citeam de un experiment făcut în Danemarca, cred, într-un oraș cu probleme cu parcarea. Cam ca în București probabil. În loc să construiască parcări, primăria a micșorat numărul de locuri de parcare din zona centrală. A lărgit străzi eliminând parcarea la marginea drumului, a transformat parcările în spic în parcări pe lângă trotuar etc. Rezultatul? Trafic mai puțin aglomerat. Pentru că într-o societate civilizată, dacă n-ai unde să lași mașina, nu pleci cu ea de-acasă — motiv pentru care același experiment n-ar funcționa deloc în București.
În schimb reversul are șanse de “reușită”. Acolo unde se construiesc parcări (să zicem la Universitate), traficul va deveni cu atât mai intens. Paradoxal dar perfect adevărat. Pentru că șoferii bucureșteni vor înțelege că au unde să parcheze și că prin urmare e în regulă să vină cu mașina în centru. Ergo aglomerație pe străzi și în intersecții.
Amuzant, nu-i așa? Nu zic că nu e nevoie de parcări, dar hai să trântim vreo 3-4 în zone semi-centrale, să ne lăsăm mașinile acolo și să lăsăm centrul să respire. Am mai zis-o de curând, dar taxa pentru circulație în centrul orașului nu mi se mai pare deloc SF.
1. Taxa pentru circulație în centrul orașului. Când am auzit pentru prima oară că la Londra există așa ceva și că cineva a venit cu ideea de a aplica teoria și în București, am zis că e imposibil. Că nu e în regulă să limitezi accesul în zone publice și că am plăti niște bani cu care nu s-ar face, din nou, nimic.
A rămas imposibil, dar din cu totul alte motive: Bucureștiul nu e încă un oraș unde să te poți plimba pe jos și cu siguranță transportul public nu e ușor și plăcut de folosit.
Însă în ultima vreme, lucrurile se îmbunătățesc: centrul vechi devine loc de promenadă, piețele mari sunt amenajate pentru pietoni, răsar parcuri la colț de bloc.
Ce ziceți deci? Ar fi nevoie de o centură funcțională, de spații de parcare în zonele semi-centrale, de multă bunăvoință, dar și ce frumos ar fi să nu mai avem un centru îngropat sub mașini.
2. Amenzile pe nivel de venit. Sau pe clase auto. Din simplul motiv că pentru mine o amendă de trei puncte înseamnă destui bani ca să fiu mult mai atentă a doua oară. Pentru un proprietar de Lambo nu e decât o ieșire în oraș. Trebuie să doară ca să nu mai treci de 200 pe autostradă data viitoare.
Știți cum zicem întotdeauna în septembrie că a venit toamna, a început școala, se întorc studenții și prin urmare orașul e de două ori mai aglomerat decât vara? Ba chiar dăm și sfaturi ca să scapi de cozile din intersecții. Însă raționamentul nu e perfect corect:
Sunt foarte puțini elevi și studenți care conduc, măcar din considerente de vârstă.
Profesorii nu au toți program de la 9 dimineața, ba chiar obișnuiesc să ajungă la lucru fie cu noaptea în cap, fie spre după-amiază.
Există părinți care își duc copiii la școală — adevărat, dar pe vremea mea școala începea undeva pe la 7:30, în niciun caz aproape de ora 9.
Dacă ridici ochii într-o intersecție și te uiți la ceilalți traficanți vei observa că majoritatea merge singură în mașină și nu are față de puber.
Acestea fiind spuse, tragem concluzia că de la 15 septembrie nu se mai poate respira în București fix din cauza celor care au program de la 9 dimineața, care trebuie să se prezinte frumos îmbărcați la serviciu, care se grăbesc spre o clădire de birouri de prin vreun complex imobiliar, care își permit să meargă singuri în mașină — da! orașul se aglomerează din cauza corporatiștilor.
Dar corporatiștii lucrează și vara, vei argumenta mirat. Corect. Numai că vara corporatiștii își iau și concediu, de obicei în grup. Îi vezi pe la știri blocați pe A2, pe Facebook în poze de pe un Transfăgărășan aglomerat, îi auzi că dispar câte două săptămâni în Tenerife.
De la 15 septembrie însă, e cu totul altă poveste. Probabil că avem în sânge microbul back-to-school, sau poate e doar o chestie de vreme, dar toamna parcă toată lumea lucrează mai cu spor. Începi să te trezești mai devreme pentru că nu mai pierzi nopțile în oraș, îți propui obiective profesionale noi, poate chiar ai făcut o schimbare de carieră. Rațional vorbind, pur și simplu ai mai multă treabă prin oraș, pentru că odată ce se întoarce lumea din vacanță, se reiau și activitățile comerciale curente.
Așa că, dragi prieteni traficanți de București — săracii copii n-au nicio vină. Nici profesorii. Nici studenții din provincie. Orașul e aglomerat din cauza unor oameni ca noi: care au treabă, care se grăbesc și pentru care toamna înseamnă bună dimineața.
Nu mai fusesem de multă vreme prin zona Podului Grozăvești, așa că am constatat cu surprindere zilele trecute că a prins viață în urma construcției Pasajului Basarab.
Pasajul Basarab
Probleme de trafic
Deși în continuare cred că introducere sensului unic pe malul stâng al Dâmboviței (cel cu Regia) crează blocaje inutile la ieșirea spre Crângași, am observat că în zonă nu sunt probleme majore de trafic. Iar ăsta e un lucru foarte bun, având în vedere că acum doi ani jumate, înainte să înceapă șantierul, intersecția respectivă era permanent aglomerată.
Podul Grozăvești
Singurul loc unde am văzut cozi de mașini este la ieșirea de pe Vasile Milea și de pe Șos. Grozăvești spre pod. Într-adevăr, sunt două artere mari forțate să se transforme în două benzi și două semafoare care “încurcă” traficul liber. E drept că totul pare mai complicat decât înainte, dar nici n-aș fi văzut altă soluție.
Pe de altă parte, se întâmplă uneori să aștepți pe malul drept al Dâmboviței, venind dinspre Semănătoarea. Semaforul de la intrarea pe pod ține foarte puțin pe verde, dar având în vedere că în zonă sunt sincronizate vreo 6 artere plus tramvaiul care merge pe sub pasaj, cred că e de înțeles.
Cât despre șmecheria cu sensul unic care te împiedică să faci direct dreapta în direcția Semănătoarea, după ce m-am obișnuit cu situația am realizat că e mai bine așa: în loc să se blocheze o bandă întragă pe podul Grozăvești, așa cum se întâmpla cândva, mașinile sunt deviate spre un alt semafor.
Aspecte estetice
Nu mi-a displăcut niciodată înfățișarea pasajului Basarab în zonă, în schimb am avut senzația că va crea o atmosferă de ghetou. Cui îi place, până la urmă să se plimbe pe sub poduri? Însă odată cu sistematizarea zonei, parcă totul a devenit mai curat și mai organizat.
Pe colțurile intersecției au fost montate garduri care să împiedice trecerea neregulamentară a pietonilor. Un rău necesar, cred eu, deși sper că la un moment dat ne vom obișnui să respectăm marcajele fără să fim forțați. În schimb, primăria sectorului 6 a instalat mai mulți pomișori în ghiveci care îmbunătățesc mult aspectul zonei.
Pomișori în zona Grozăvești
Zona parcării Carrefour și tot ce înseamnă Șoseaua Orhideelor arată mult mai bine decât înainte. Cred că nu mi-ar fi frică să fiu pieton prin zonă, deși înainte nici nu m-aș fi gândit s-o iau la picior pe-acolo.
Gurile de metrou au fost renovate într-un mod superficial, e încă plin de câini, dar per total, senzația mea e că întregul cartier se transformă în fiecare zi dintr-o zonă industrială într-una urbană cu acte în regulă.
Meritul Pasajului Basarab?
Sunt convinsă că lucrările de amenajare ale zonei Grozăvești au legătură cu finalizarea construcției. Însă cred că dezvoltarea urbanistică din zonă și-a adus și ea contribuția: spre deosebire de acum câțiva ani, Grozăveștiul nu mai este doar o poartă spre Regie, ci o destinație de interes public sau corporatist.
În Sema Parc sunt sutede firme care au ales liniștea Grozăveștiului în loc de haosul Piperei. Primăria București și-a stabilit sediul pe Splai și dacă e cineva cu autoritate care să treacă în fiecare zi prin zonă e de ajuns pentru mine. Iar mini-clădirile de birouri ridicate ca ciupercile după ploaie în zona dintre pod și primărie atrag bănuiesc traficul în zonă, în ciuda esteticii mai mult decât discutabile.
Clădiri de birouri în zona Grozăvești
Iar dacă oamenii vin la serviciu în zona Grozăvești, nu înseamnă decât că aceasta se va dezvolta și din punct de vedere al spaților publice: așteptăm restaurante, cafenele și mini-marketuri (ce lipsesc cu desăvârșire în prezent), o piață, câteva bănci, măcar o farmacie și poate un părculeț pentru relaxare. Per total însă, cred că Grozăveștiul s-a transformat din no man’s land, în cartier de oraș.
Știam de multă vreme de drumul care șerpuiește prin munți și e mai înalt decât Transfăgărășanul, dar auzisem că nu e *tocmai* asfaltat. Prin urmare, ca un city-rat ce mă aflu, nici nu m-am gândit că ar putea fi o destinație de vacanță sau de weekend.
Dar așa cum Transfăgărășanul a fost popularizat masiv de vizita celor de la Top Gear, Transalpina a devenit la modă după ce au început lucrările de asfaltare. Deja vara trecută știam din surse sigure că se poate urca cu mașină de oraș, numai că vremea excursiilor pe drumuri necunoscute trecuse deja.
Și-așa a venit vara lui 2011, am plecat iar în vacanță la explorat România și prima destinație pe listă a fost Transalpina.
Detalii tehnice se găsesc pe transalpina.biz, mai important e cum e acolo sus în creierii munților. 🙂
Transalpina - Stațiunea Rânca
Personal nu mi s-a părut un drum greu, deși l-am început la Novaci în județul Gorj într-o după-masă aproape de ora 5 și cu restul plimbărilor din ziua respectivă am acumulat 13 ore de condus. Din satul Novaci drumul începe să urce, ajunge în stațiunea Rânca (înțeleg că e mega-mișto pentru ski, nu știu, nu practic) și apoi continuă la deal prin Pasul Urdele până fizic nu mai ai unde să urci.
Din punct de vedere al șofatului, șoseaua îți poate da reacții diverse: ori ți se face frică pentru că ai în față zeci de serpentine proaspăt asfaltate, dar FĂRĂ nicio altă instalație de siguranță; ori ți se pare greu, pentru că e la munte; ori nu e o brânză așa mare, ba chiar pe Transfăgărășan ar putea să fie mai periculos din cauza dobitocilor parcați în buza prăpastiei în fiecare curbă.
Transalpina - Pasul Urdele
Din punct de vedere al peisajului, însă, e impresionant. În punctul cel mai înalt (am văzut un indicator cu 2142m, nu știu dacă am mers și mai sus) ești pur și simplu deasupra lumii și cu lumea la picioare. Și e atât de liniște încât îți auzi gândurile sau tovarășii de drum care șușotesc zece metri mai încolo. E o senzație imposibil de experimentat în oraș sau în orice altă zonă mai populată.
Apoi drumul coboară. Iar serpentine, bucăți de câțiva kilometri neasfaltate. La Obârșia Lotrului întâlnești o urmă de civilizație și poți schimba destinația: spre Sebeș înainte, Voineasa la dreapta și Petroșani la stânga. Munții odată coborâți, nu vei mai avea parte de aceleași priveliști: cea de-a doua parte a drumului continuă printre păduri și utilaje de asfaltare. În loc de asfalt sunt pietre; în loc de munți, sunt păduri și lacul Oașa.
Pentru că planurile spuneau că aveam să dormim în Mărginimea Sibiului, nu am urmat traseul original al Transalpinei ce se încheie la Sebeș. De la Șugag am cotit la dreapta spre Jina pentru încă 7km de drum neasfaltat. Dar acolo deja știi că ai trecut munții și nu-ți rămâne să te bucuri decât de satele săsești din Mărginimea Sibiului, de un apus printre dealuri și de cerut indicații localnicilor pentru a ajunge la destinație târziu în noapte. 🙂
Pe Transalpina am învățat mașina să zboare:
Transalpina - unde mașinile învață să zboare
Merită Transalpina? Sigur că da. Din nou, cu o mașină de oraș — chipurile cu garda mai joasă decât altele — n-am avut nicio problemă. Se poate pargurge lejer un traseu de o zi cu plecare și întoarcere în București (pe valea Oltului de exemplu), dar mai amuzat ar fi să dormiți o noapte pe undeva aproape de Sibiu sau de Sebeș și să vă întoarceți a doua zi. Pe Transfăgărășan, de ce nu? 😛
Zilele astea e la fel de liniște pe străzi cum e și pe blog. Sigur că Bucureștiul nu va fi niciodată atât de calm și liniștit încât să nu genereze nici măcar o frustrare de semafor, dar chiar și așa, dacă am scrie despre ele, cine ar citi? 😛 Cei plecați la mare în Grecia, precocupați mai mult de greva benzinarilor de pe-acolo? Cei plecați să exploreze România? Sau cei blocați în clădiri de sticlă, unde problema căldurii e mai serioasă decât cea a traficului?
Așa că dintrafic.net a luat vacanță. Ce facem în timpul ăsta? Ne plimbăm prin țară. Ca și anul trecut, avem un itinerariu prestabilit, o tonă de locuri pe care nu le-am văzut niciodată și, sperăm, multe povești de spus la întoarcere.
Ipoteza este că prin țară traficul nu este atât de prost precum îl percepem din București; sigur că nu avem autostrăzi care să ne scoată rapid din România, dar avem drumuri naționale proaspăt refăcute, care șerpuiesc printre munți și nenumărate locuri accesibile cu mașina mică.
Planul excursiei de anul ăsta: Transalpina, un pic de Transilvania, un pic de Banat și o zi la spa. Ultima nu se încadrează în categoria trafic, dar merge perfect cu vremea de afară. 😛
Iaodi, știți deja că s-a deschis. Vinerea trecută pentru jurnaliști, sâmbătă pentru pietoni și de duminică și pentru mașini.
Noi nu ne-am dus repede în inspecție pentru că nu ne-a plăcut populismul în spiritul căruia s-a organizat deschiderea. Argumentul numărul unu și cel mai important: pasajul a fost construit pentru fluidizarea traficului, deci pentru mașini. De ce să-l deschizi pentru pietoni când nici măcar nu are trotuare pentru ei??
Uite de-asta m-am enervat și am decis că după vreo 3 ani de scris mai mult sau mai puțin constant despre construcția cea minunată, n-are nici un sens să merg la deschidere. Asta fără să punem la socoteală că măcar doi ani din ăștia trei mi-am omorât somnul de dimineață pentru că trebuia să ocolesc pe la mama naibii ca să trec de zona Grozăvești.
Bine.
Argumentul numărul doi a fost că în termeni de trafic și de utilitate a pasajului e irelevant să încerci să tragi concluzii în primele zile după deschidere. Și cam asta voiam să facem pe dintrafic.net. Am trecut ieri pe-acolo până la urmă, absolut întâmplător, adică na — chiar aveam de ajuns din Militari înspre 1 Mai — și a fost scurt și liber și interesant. Dar sunt multe de studiat înainte de vreo concluzie.
Se pare că preocuparea pentru trafic a mers atât de departe prin alte țări încât s-au scos și cărți.
Azi recomandăm Traffic, scrisă de Tom Vanderbilt. Se găsește la Cărturești și din fragmentele pe care am apucat să le citesc, băiatul scrie despre trafic așa cum mi-ar plăcea mie să scriu despre trafic: fără nervi degeabiști, fără acuze din oficiu pentru autorități, ci pur și simplu cu logică (uneori de-a dreptul matematică) despre why we drive the way we do (and what it says about us).
Îmi pare rău că nu am cumpărat cartea când am văzut-o, am vrut să aflu întâi de pe net pe ce dau banii. Dar e timp (și vine și ziua mea :P) pentru că Tom Vanderbilt are și un blog pe acceași temă. Pentru mine chestia asta e o veste dublu-bună: o dată pentru că am lucruri interesante de citit o vreme de-acum încolo și a doua oară pentru că încep să mă conving că există oameni care trăiesc din interesul exagerat pentru trafic. Poate nu sunt chiar nebună. 😀
Follow
