Cucerește intersecția 1: Piața Pache Protopopescu / Izvorul Rece
Începem o serie de mini-articole despre intresecțiile “speciale” din București. Pentru că m-am plictisit să le tot fac loc celor care merg înainte de pe banda de făcut dreapta și pentru că nu e foarte amuzant să vezi câte un accident la două săptămâni în același loc, din același motiv. Citiți mai jos și căscați ochii la semnele de circulație.
Aseară s-au ciocnit iar două mașini la Izvorul Rece. Clasic. El venea de pe Pache, dinspre Iancului, și intra în intersecție cu prioritate. Ea era în rond deja, venind de pe Carol și voia jumătate stânga, pe Ferdinand. Cam așa:
Ce s-a întâmplat? Doamna în roșu n-a acordat prioritate și s-a înfipt direct în mașina albastră. Banal, dacă nu s-ar întâmpla cam o dată pe lună.
Intersecția de la Piața Pache Protopopescu nu este un sens giratoriu. Dacă ajungi să te învârți pe-acolo nu înseamă că ai prioritate, dimpotrivă. Singurii care au drept de trecere sunt cei care merg pe direcția Iancului – Armenească, pe ambele sensuri. Adică cei care vin de pe bulevardul Pache Protopopescu și de pe bulevardul Carol I. Atât. În rest, există semne de cedează trecerea la ieșirea de pe toate celelalte străzi.
Prin urmare dacă încerci să faci stânga, trebuie să-i lași să treacă pe cei care vin din față, exact ca într-o intersecție clasică.
Iar dacă ai prioritate, n-ar strica să te asiguri că și cei aflați deja în rond știu asta. 😛
Educație pietonală
În copilărie se organiza un concurs școlar numit “Educație rutieră – Educație pentru viață”. Practic fiecare școală își forma o echipă de bicicliști care trebuia apoi să treacă prin mai multe etape (pe sector, pe oraș etc) și câștiga un loc într-o tabără națională în cursul verii.
Ce era interesant e că în afară de proba practică (scheme cu bicicleta — numai eu știu câte rampe, jaloane, balansoare și opturi am văzut pe vremea aia) și proba de traseu (unde trebuia să te plimbi printr-un mini-oraș respectând regulile de circulație), aveam și o probă de teorie.
Aveam manual, un fel de cod rutier simplificat, din care învățam o groază de chestii, atât din perspectivă de biciclist, cât și de pieton — doar până la urmă ăsta era scopul jocului la 9-10 ani. Nu eram eu cea mai tare la partea asta, că mie îmi plăcea de fapt să mă dau pe balansoar într-o roată, dar vrând-nevrând am învățat ceva.
- De exemplu, că pietonii merg pe trotuar și mașinile și bicicletele pe stradă.
- Că strada se traversează pe la zebră și nu pe unde ai treabă, altfel e vina ta dacă dă mașina peste tine (deși în mod ciudat pe vremea aia cred că în codul rutier scria că șoferii sunt vinovați oriunde ar fi pietonii, dar s-au mai schimbat lucrurile între timp).
- Că dacă te dai jos din autobuz, nu te arunci să traversezi strada prin fața lui.
- Că pe trecere se merge în pas vioi.
- Că dacă vezi că vine o mașină, te grăbești înspre trotuarul opus, în niciun caz nu te întorci de unde ai plecat.
- Că niciodată, dar niciodată, nu trebuie să-ți imaginezi că un conducător auto o să te ocolească, așa, din oficiu.
Acum — nu vreau să spun nimic nou, pentru că pentru un adult toate chestiile astea ar trebui să pară de bun simț. Dar ghici ce — în București nu sunt!
Dintre toate relele pietonale, singura scuzabilă e cea cu lipsa trotuarelor. Nu poți, evident, să mergi pe trotuar acolo unde este ocupat de mașini. Dar în restul cazurilor, îmi scapă de ce sunt atât de mulți oameni cărora li se pare ok să sară în fața mașinilor pe o șosea cu 4 benzi pe sens, sau să meargă pe mijlocul drumului cu telefonul la ureche, acolo unde nici măcar nu pot fi ocoliți. Nici măcar dacă n-ai trotuar nu ai voie să faci asta, nu lejer, nu fără griji, de parcă ar fi un drept inalienabil.
Așa că mă întreb dacă se mai face educație rutieră în școli.
Și mă mai întreb dacă noi ăștialalți care am uitat cum se trece strada n-ar trebui să ne împrospătăm memoria înainte să ne ia un neatent pe capotă.
Parcagiii de București – ce putem face?
Putem să nu le mai dăm bani!!!
- Cereți bon fiscal și legitimație. Bonul de parcare trebuie compostat și marcată ora la care trebuie să părăsiți parcarea.
- Nu uitați că în București nu există parcare cu plată seara și în weekend, chiar dacă e vreun eveniment special.
- Bere și cafea își pot cumpăra liniștiți, dar nu pe banii noștri.
- Da, se poate întâmpla să te trezești cu mașina zgâriată. Asta în schimb nu s-ar întâmpla dacă 90% dintre cei care caută loc de parcare ar refuza să le dea bani.
- Nu vă bazați pe poliție, vor primi o amendă pe care oricum nu o vor plăti. Fără consecințe.
- Dacă insistă că sunt “de la parcare”, arată-le semnul care explică orele de parcare cu plată & co.
Serios acum, nu face cineva o campanie cu fluturași și reclame la radio astfel încât să înțeleagă și șoferii bucureșteni că dacă nu le mai dăm bani parcagiilor, vor dispărea la fel cum au apărut?
Trafic pe Internet – 14-27 februarie 2011
Probleme de trafic în anii 70. This is hilarious.
V-ați gândit vreodată, în timp ce așteptați cu nerăbdare în stații, că tramvaiul, troleibuzul sau autobuzul nu întârzie din cauza neglijenței personalului ITB?
Propagandă, clar. Imagini șocante pentru bucureștenii anilor 2000, clar. Măcar pentru secvențele cu oameni agățați de autobuze și pentru lipsa de facto a traficului. Eu mă tot gândesc la nenea care și-a pus vocea pe filmuleț, dacă o mai fi trăit să vadă cum se circulă azi. Desigur, datorită vehicolelor, a ștrangulației… (@Bukreș Blog)
Ooo, viața mea, ooo, mașinuța mea. Mi-a rupt o lacrimă virtuală. Pentru mașinuță, bineînțeles.
După ce citiți, un singur comentariu femeiesc am: n-ai cum să-i spui unei doamne să parcheze cu spatele data viitoare. Femeile nu pot procesa informația asta, pentru că până înveți să parchezi și îți dai seama că e de un miliard de ori mai ușor să parchezi cu spatele, pare ceva SF. Noi nu vedem mașinile cum le vedeți voi, noi vedem bordul și parbrizul, iar ce-i în spate e undeva departe în necunoscut. Nu știm by default unde se termină mașina, nu știm cum se învârte dacă tragem de volan. Nici măcar într-o simplă curbă nu realizăm că roțile din spate nu vor urma fix traiectoria roților din față (motiv pentru care doamna din poveste era convinsă că mașina o să intre cum plănuise ea).
Cât despre ce te poate învăța un bărbat despre asta, e ca naiba. Nici cel mai potent instructor bărbat n-o să știe să-i explice unei doamne din astea cum se parchează. Tre ori să vină o altă femeie și să-i arate că se poate în limbaj feminin, ori să fie ea foarte motivată, feministă și pasionată de volan. (@camionagiu)
Transfăgărășan Winter Spikes. Filmulețul meu favorit din ultima vreme. Cu dedicație băeților cărora le place să se dea noapte prin parcări. 😀 (@trafictube)
Soluții în trafic: Pasajul suprateran Mihai Bravu (2)
Partea 2: cum ocolim zona Mihai Bravu
În primul rând, cred că dracul nu e așa negru precum estimam. Nu știu care e situația dimineața, dar la prânz și seara e poliție în intersecții și nu mi s-a întâmplat să prind mai mult de un semafor. Iar noaptea e oricum liber. Presupun însă că în jur de ora 8 puhoiul de mașini care vine dinspre Piața Sudului ocupă imediat cele două benzi de mers rămase între Costache Stamate și stația de metrou Mihai Bravu.
Scurtături
1. De la Piața Sudului în direcția centru (Tineretului, Unirea)
Dacă nu vreți bătăi de cap, mergeți pe partea cealaltă, pe Olteniței și Șerban Vodă până la Tineretului. Dacă e un ocol prea mare, se poate ocoli Calea Văcărești prin strada Pridvorului și ieși direct în bd. Tineretului (vezi hartă).
2. Dinspre centru înspre Berceni
Propunerea mea e oarecum counterintuitive, cum se zice, dar e testată. Din Văcărești există strada Abatorului care te scoate direct pe splai (vezi hartă). Pe splai se merge, așa că nu te oprește nimeni să mergi drept până la Vitan-Bârzești și apoi să continui spre Berceni pe lângă Rin Grand Hotel, spital, morgă și crematoriu (da, fix în ordinea asta). 😀 Pare un ocol mare, dar am observat că blocajul se formează la intersecția Văcărești cu Tineretului și cu Mihai Bravu, nu la intersecția MB cu Splaiul Unirii. Asta pentru zilele când chiar e mega-ultra-super aglomerație.
3. Mihai Bravu între Văcărești și Vitan
Fie că vii dinspre Dristor și mergi spre Berceni sau invers, eu aș ocoli zona în timpul zilei. Cum exact e o chestie de alegere și de destinație finală. Aleg o rută paralelă, de cele mai multe ori — stil mall Vitan, splai, Timpuri Noi, etc. În rest, e un oraș mare, knock yourself out. 😀
Deocamdată e totul ok, schimbările n-au fost nici pe departe la fel de dramatice ca cele din zona Grozăvești acum 1 an jumate. Dar cred că mai e timp să ajungem și acolo.
Confesiunile unui parcagiu
Își spune Marius, are 21 de ani și e student la economie. Când i-am spus că n-am nevoie de bon fals de parcare și nici de poezia cunoscută s-a uitat mirat o fracțiune de secundă și apoi și-a băgat mâinile în buzunar așteptând. Știe că e ilegal ce face, dar îi ies mai mulți bani decât dintr-un job la McDonald’s. Cât? Cât să-și plătească chiria în fiecare lună, zice el. Și cât “muncește” pentru asta? Câteva seri pe săptămână. Niciodată în weekend.
O meserie profitabilă
În București parcagiii ilegali sunt pe val. Nu știu dacă e o coincidență, dar de când s-a terminat cu mafia Dalli, iar parcările au intrat sub administrarea primăriei, sunt din ce în ce mai mulți. Dacă te plimbi seara prin aceleași locuri, e imposibil să nu-i recunoști. Pici de-o șchioapă în echipe de câte 2-3, femei care apar când nici nu te aștepți și care își petrec restul timpului la căldurică, pe un scaun sau pe o bucată de gard. Bărbați în toată firea, dotați cu veste reflectorizante și carnet de bonuri, exact ca angajații primăriei. Discurs bine pus la punct și justficări destule încât să-ți ia banii și să nu te mai uiți înapoi.
Îi găsești în parcările cu plată, dar nu în timpul zilei, ci seara. În București există locuri de parcare pentru care plătește până la ora 17, până la 20 sau până la 22 (în Piața Revoluției). Cel puțin așa scria pe panourile mari de la intrarea și de la ieșirea din parcare acum ceva vreme, înainte să înceapă să dispară. După ora respectivă și în weekend, oricine îți cere bani de parcare nu are dreptul să facă asta. Și totuși dacă încerci să găsești un loc de parcare în centru după șase seara e aproape imposibil să nu te trezești abordat de un parcagiu ilegal. La început erau decenți: îți arătau un loc de parcare (de parcă un șofer care asta caută nu vede) și dacă te băgai îți cereau un bacșiș pentru servicii. Apoi au început să alerge după tine prin parcări și să dezvolte poezii asemănătoare cu ale parcagiilor oficiali. Aveau chiar și bonuri de pus în parbriz, bineînțeles, toate deja folosite sau expirate de un an. Pe ger năprasnic se adăpostesc pe la diverse colțuri și apar când nici nu te aștepți.
Nu e “loc” pentru oricine
Revenind la Marius. Mi-a povestit că are o tactică bine pusă la punct. În timpul zilei umblă prin parcări ca să facă rost de bonuri lăsate de șoferi pe-afară. Angajații primăriei nu protestează, îl lasă să-și facă treaba. Uneori primește de la ei bonuri “nescrise”, pe care le păstrează pentru șoferii cei mai necreduli. Seara iese în oraș. Dar nu chiar la Universitate sau la Unirea. Acolo e plin de țigani, “care au teritoriul lor”. Merge în spate, la Arhitectură, merge în Piața Revoluției când e aglomerat. Uneori își încearcă norocul și pe Câmpineanu sau pe la Romană, pe unde oricum nu există parcare cu plată. De obicei vara oamenii nu se mai uită la bani. Zice că cel mai profitabil e să stai la Municipal la spital. Dar el nu are “loc” acolo.
Cei mai mulți șoferi nu pun întrebări și scot direct banii. “Stați mai mult de o oră?” Tariful e mai mare decât în timpul zilei, în general primește cam cinci lei de mașină care nu stă mai mult de 1-2 ore, în funcție de unde “stai”. Și mașini sunt multe. Unii șoferi știu că e ilegal și cer bonuri sperând să scape de el. Dar Marius e pregătit. Notează repede numărul mașinii și înmânează un bon. În grabă fiind, șoferii nici nu se mai uită că bonul e compostat de săptămâni întregi și că pe el scrie că a parcat de fapt pe la prânz. Alții își dau seama că nu e angajat al primăriei și argumentează că la ora asta parcarea nu se plătește. Dar întotdeauna există o ocazie specială, întotdeauna există panouri cu informații greșite sau care așteaptă să fie schimbate. De cele mai multe ori oamenii înțeleg ce se întâmplă, dar e mai ieftin să scapi repede de el, decât să stai în oraș gândindu-te că se poate întâmpla ceva cu mașina ta. “Și se întâmplă vreodată ceva?” El n-are ce să facă, dar aparent alți parcagii pot deveni periculoși.
Nu a luat niciodată amendă. Știe că umblă poliția să-i amendeze, dar el “lucrează” discret. Nu stă în mijlocul străzii să arate locuri de parcare, nu insistă prea mult cu rugămințile și întotdeauna se dă drept angajat “de la parcare”. Știe că oamenii se enervează când le spui că vrei bani “de-o bere, șefu”. Cei de etnie rromă n-au niciun stres din ăsta. Primesc amenzi pe care nu le plătesc, oricum n-au domiciliu legal. Doar de ei îi e frică, au zonele lor, împărțite după rata de profitabilitate. Dacă nu ești de-al lor, nu prea ai ce căuta în centru.
Marius lucrează de astă vară și vrea să continue. Încă merge afacerea, deși “nu prea mai e loc”. Dar nu vrea să facă asta toată viața. Vrea doar să termine facultatea și pentru asta are nevoie de bani. Apoi și-ar dori să lucreze în vânzări și să-și ia mașină. Îmi spune că n-ar da niciodată bani pe parcare, nu în București.
Editorii dintrafic.net nu sunt responsabili pentru veridicitatea informațiilor prezentare în acest articol.
Ziua în care n-a pornit mașina
Premise:
– În săptămâna cu gerul pământului mi-am abandonat mașina în parcare. Nu din proprie inițiativă, dar n-am fost în țară și am folosit calea aerului, picioarele și metroul badapestian — care seamănă cu cel bucureștean, de altfel, numai că au vagoane mai vechi.
– În ultimii 7 ani de condus aproape zilnic nu mi s-a întâmplat niciodată să nu pornească mașina. Fie ea românească, coreană, germană sau franțuzească. Chiar și anul trecut, când iarna a durat mai mult, a fost mai grea și mașina (aceeași) a stat în parcare mai mult timp, n-am dat niciodată o a doua cheie.
– Nu sunt chiar genul de șoferiță care intră în panică dacă se strică ceva. Am schimbat roți, pompez la cauciucuri on a regular basis, știu ce înseamnă când se aprinde un bec pe bord, știu ce și unde e sub capotă, vizitez spălătorii, service-uri și depozite de anvelope fără să mi se pară dubios că sunt singura femeie din peisaj. Cum spunea un nene odată: Băieții vin cu mamele să-și schimbe cauciucurile, fetele vin singure.
Și totuși când am revenit de la Budapesta și am vrut să plec cu mașina în oraș, pur și simplu n-a pornit. Erau 3 grade afară, deci nici vorbă de ger. E o mașină aproape nouă, deci nici vorbă de battery fail. Becurile de pe bord se aprindeau toate, deci mai greu cu presupunerile. What would pif do?
Păi pif a făcut exact ce-ar face orice femeie. A sunat un bărbat. I-a explicat ce se întâmplă și problema s-a rezolvat în 5 minute. Ajută să îți dai seama după zgomote unde anume se rupe firul, dar dacă mă pune cineva să povestesc despre electromotor, injectoare, bujii și alte alea e mai greu. S-a râs. Am râs și eu. Dar nu-i nimic, înseamnă că data viitoare voi ști ce să fac. 😀
Pe această cale cerem un tutorial despre de ce nu pornesc mașinile iarna, pe înțelesul femeilor. Cu tot cu ce-i de făcut, mai ales dacă n-are cine să-ți împingă mașina sau cum să ajungi la un service.
Soluții în trafic: Pasajul suprateran Mihai Bravu (1)
Partea 1: diverse considerații practice
Dacă pentru Pasajul Basarab am găsit rapid motive și scuze pentru a ocoli zilnic zona timp de un an, construcția Pasajului Mihai Bravu m-a luat complet pe nepregătite. Pentru a avea imaginea completă, am locuit fix unde au început lucrările vreo 20 de ani, iar în prezent tot am drum pe-acolo de câteva ori pe săptămână. Când am auzit la radio că pe 17 ianuarie încep lucrările, nu mi-a fost foarte clar despre ce e vorba. Unde? La intersecția splaiului cu Mihai Bravu? Unde se varsă Mihai Bravu în Văcărești? But why? Traficul prin zonă n-a fost NICIODATĂ aglomerat, nici măcar în 2007-2008 când credeam cu toții că o să ne sufocăm printre mașini.
– În primul rând, Șoseaua Mihai Bravu are 3-4 benzi pe sens în zonă (+/- mașini parcate). E de două ori mai mult decât la Dristor sau la Dimitrov sau la Obor. E locul unde traficul își revine pentru cei care vin dinspre Obor spre Piața Sudului, pentru că după ce te chinui x intersecții să treci de la 4 benzi la 2 la 3 și înapoi, ai în sfârșit o porțiune considerabilă pe unde se circulă.
– Apoi, circulația pe Splaiul Unirii nu face probleme (decât poate la intersecția cu Autovit). Pe-acolo se întrec nebunii ziua și noaptea, pe-acolo poți să mergi și între trei benzi că nu e nici naiba, din simplul motiv că punctele de interes din zonă nu prea există.
– Intersecția Văcărești cu Mihai Bravu a fost întotdeauna gândită acceptabil, și din punct de vedere mașini, și pentru RATB și pentru pietoni. Ba chiar făcuseră niște experimente cu semafoare și fără de nu știam cum e mai bine. Poți să întorci, ai verde intermitent pentru dreapta, ai semafor funcțional unde riscă cei fără prioritate să nu mai intre pe șosea. Sunt treceri de pietoni.
– Dacă e trafic mult undeva în zonă, e în alte locuri: la Piața Sudului, pe Bulevardul Tineretului, la Timpuri Noi. Când ascultam știrea la radio tot încercam să îmi dau seama UNDE se va construi acest pasaj, pentru că încă mi se pare o investiție inutilă.
Ce spun oficialitățile? Conform lui Ion Dedu, Șeful Direcției de Transporturi din Primăria Capitalei, pentru România Liberă:
Pasajul Mihai Bravu face parte din strategia de dezvoltare a Bucureștiului, care presupune prioritizarea circulației pe inelul principal al orașului. Adică pe traseul Basarab – Nicolae Titulescu – Iancu de Hunedoara – Ștefan cel Mare – Calea Văcărești – Șoseaua Olteniței – Șoseaua Viilor – Tudor Vladimirescu – Panduri – Vasile Milea. În toate intersecțiile mari de pe acest traseu vom face pasaje supraterane sau subterane.
Corect gândit. Dar de ce să începi cu o intersecție unde se circulă bine? La Piața Sudului e în continuare rupere, cu tot cu tramvaiul care trece prin mijlocul intersecției chiar când ai tu verde ca să o traversezi perpendicular. Pe Ștefan cel Mare și pe Mihai Bravu (care cât de lungă e, tot a scăpat la enumerarea de mai sus) se împleticesc benzile cum explicam mai devreme. Cum e într-o dimineață normală la Perla în intersecție? Cum e la Lizeanu? Cât stai în pasaj la Obor până să reușești să ieși înspre Dimitrov?
Construcția va avea o lungime de 700 de metri și patru benzi pe sens, va începe din Bulevardul Mihai Bravu, în dreptul stației de metrou, și va traversa Splaiul Unirii și intersecția Văcărești.
Câte benzi pe sens?? Unu la mână, nu e nevoie de încă patru benzi pe sens. Doi la mână, să facem un calcul simplu: la intersecția Mihai Bravu cu Văcărești avem în prezent 4 benzi și o linie de tramvai care vin dinspre Vitan și se varsă în Văcărești și încă 3 benzi care vin dinspre Tineretului și ajung tot în Văcărești cu direcția Piața Sudului. Dacă mai adaugi patru, se fac deja 11 care ar trebui preluate de șoseaua Văcărești. Care n-are săraca decât 4 benzi, din care una e condamnată să meargă la stânga să intre în parcarea de la Sun Plaza. Mi-ar plăcea să văd intersecția de la Piața Sudului în condițiile astea. Mai ales că primăria anunță 2000 de mașini pe sens în fiecare oră. Doar pe pasaj.
Din păcate lucrările au început deja și urmează cel puțin un an de ambuteiaje și rute ocolitoare.
În partea a doua vom încerca să găsim scurtături și posibilități de ocolire a zonei cu mașina și ne vom uita puțin și peste lista de mijloace de transport care încă circulă pe-acolo. Își aduce aminte cineva câte luni din ultimii 6-7 ani a funcționat de fapt tramvaiul 34? 😛
Trafic pe internet — 7-13 februarie 2011
Gică contra moves on to Hala Matache. Un articol realist despre demolarea Pieței Matache pentru a face loc bulevardului Uranus. Fun fact: în 24 de ani pif nu a ajuns niciodată la Piața Matache pentru că i s-a spus întotdeauna că e un loc periculos pentru o domnișoară. În contextul ăsta, ce preferi? Un cartier murdar și periculos, dar cu o istorie pe care poți doar să ți-o imaginezi uitându-te la ruine SAU un bulevard pe care chiar se circulă? (@Bucharest Life)
Legătura dintre trecerile de pietoni și stațiile de autobuz. Deși observ zilnic cum pietonii traversează neregulamentar pentru că nu au zebră acolo unde se dau jos din autobuz, cred că e mai mult o chestie de educație decât de amplasare proastă a trecerilor. Zebrele stau bine la colț, atât pentru cei care merg pe stradă, cât și pentru mașini — cu condiția ca toată lumea să respecte semafoarele și marcajele. De ce nu facem asta? Pentru că ne-am obișnuit să fie haos și pentru că trotuarele nu îți oferă oricum continuitate de mișcare. N-au cum, dacă jumătate sunt populate de mașini și cealaltă jumate de mobilier urban marca Piedone & co. Revin la ideea că mare parte din harababura din București e cauzată de gestiunea proastă a trotuarelor, dar mai e mult până departe. (@nwradu)
Civilizație publică XVI: un oraș aglomerat. O perspectivă istorică asupra întrebării pe care ne-am pus-o toți la un moment dat: ce fac bucureștenii în București în mijlocul zilei? Aș continua discuția în direcția următoare: dacă acceptăm că există tipologii de bucureșteni care au treabă în oraș în timpul zilei, cum facem să ne adresăm lor (și nu celor care citesc bloguri dintr-un birou corporatist) când vorbim despre civilizație, schimbări și trafic? Nu, panourile care certifică operele de artă ale primăriilor nu se pun la socoteală. (@simply bucharest)
Studiu de fezabilitate: parcare supraterană Spitalul de Urgență Floreasca. O idee interesantă. O idee care ar trebui să-l preocupe pe Oprescu mai mult decât pasajul Mihai Bravu, măcar prin prisma profesiei. E inimaginabil ca un spital de frunte al Bucureștiului să nu aibă parcare și ca intrarea să fie permanent blocată de mașini staționate ilegal. Se va schimba ceva curând? Probabil că nu, mai ales în zonă, unde parcarea e o problemă și duminica. În caz de urgență recomand urcarea mașinii pe un trotuar pe calea Floreasca. Dacă permite sănătatea și timpul însă, sunt locuri în spate în cartier, iar mersul pe jos n-a omorât pe nimeni. Defilăm cu ce avem. (@camionagiu)